dimineţile mele
nu mai străluceau
şi m-am retras în noaptea
cea mai albă
în care te-am regăsit
cu o virilitate ascunsă
în ochiul de viezure
respirai aerul sufocant
miroseai a stele bizare
a nostalgie parfumată
învârteai nervos bănuţi de argint
rostogolindu-i prin flacăra de jad
gura mea era un fluture mistic
prin care orice bărbat ar fi putut
să-mi soarbă trăsăturile tocite

pentru un timp ţi-ai înfipt adânc degetele
în creier ai început sa mă cauţi febril
ca pe o lumânare uitată
ca pe o ţigară lăsată
să mocnească pe
o margine ştirbă
de scrumieră

când ţi-ai coborât mâinile peste faţă
mi-am simţit trupul de porţelan

în pagina albă a nopţii tale
mă îndemnai
(spunându-mi : iubito)
scrie...
scrie...
scrie...
...
şi
aripa mea îşi tocea colţii
în zarea albastră