poema -
daca ştiam de umbra ce se adună
dintre picăturile de ceară
limpezit
la fel cum clipoceşte aripa unui înger
când
doar foarte puţin obosit
se ridică de pe mânuţa unui copil cu scalpul golaş acoperit cu o caciuliţă cu reni,
daca ştiam de umbra asta absurd de frumoasă
ca degetele tale lemnoase mamă dragă mama mea
atunci nu plecam de lângă fruntea lui rece
pe care abia începuse să cadă zăpada, să se împiedice
ca intr-un puzzle absurd,
of da
acum am înţelepţit
- vai, fruntea lui -
zăpada lui se odihneşte acum între flori le mângâie miroase-a salcâm
cred că doar îngerii îl mai aud
viorile tac
odăile plâng
îmi spun nu voi mai cunoaşte niciodată ninsoarea
şi chiar aşa este, mamă.
Poezie:
Comentarii
- rupt -
a.a.a. -
Cred că aici există forţă imagistică şi capacitate lirică, însă, pe alocuri, nu sunt corelate ori sunt separate de unele erori tehnice, cum ar fi cuvintele de legătură, topica şi cele două-trei timbre diferite care sunt folosite în alcătuirea stilistică.
Nu ştiu exact de ce, mi-a plăcut finalul.
adevărat
poema -
Adrian, adevărat spui tu despre cuvintele de legătură, şi în genere de alcătuirea poeziei, păţesc asta pentru că sunt şi o scriitoare de proză. O să mai muncesc pentru a minimiza cele neajunsuri. Iar pentru aprecieri, îţi mulţumesc.