dimineţile mele
nu mai străluceau
şi m-am retras în noaptea
cea mai albă
în care te-am regăsit
cu o virilitate ascunsă
în ochiul de viezure
respirai aerul sufocant
miroseai a stele bizare
a nostalgie parfumată
învârteai nervos bănuţi de argint
rostogolindu-i prin flacăra de jad
gura mea era un fluture mistic
prin care orice bărbat ar fi putut
să-mi soarbă trăsăturile tocite
pentru un timp ţi-ai înfipt adânc degetele
în creier ai început sa mă cauţi febril
ca pe o lumânare uitată
ca pe o ţigară lăsată
să mocnească pe
o margine ştirbă
de scrumieră
când ţi-ai coborât mâinile peste faţă
mi-am simţit trupul de porţelan
în pagina albă a nopţii tale
mă îndemnai
(spunându-mi : iubito)
scrie...
scrie...
scrie...
...
şi
aripa mea îşi tocea colţii
în zarea albastră
Comentarii
Uneori poetul e preocupat de
Maria - Doina -
Uneori poetul e preocupat de actul creator...Aici se merge pe v\rfuri pe linia subtire dintre eros si logos. Amestec de cald si rece, combinatie de fluturi si portelanuri dau textului tuse adanci. Un text care ma indemana la relecturare, din varii motive.
iti multumesc de semnul
dorina neculce -
iti multumesc de semnul lecturii! cu respect, dorina n.
îmi place că
Ottilia Ardeleanu -
faci referire la stările comportamentale masculine ca să evidenţiezi pe cele feminine, şi asta mi se pare nu numai fair play, dar şi poetic, aşa încât, scrie, Dorina, scrie, şi nu lăsa pe nimeni să te împiedice să o faci! prin urmare, te mai aştept aici.