pe linia mason/dixon majoritatea zăpezilor
sînt imaculate
nopţile mai lungi decât umbrele brazilor
se înşeuează pe garduri moţăind printre vrăbii
de bergerac ar fi scris frumos despre sănii
taverne gălăgioase pline între crăciun şi bobotează cu
tot felul de oameni
aroma cafelei panama esmeralda
sau despre iarnă în general

stau şi observ mişcările gerului
fuga-i pe un spaţiu imens unde nici măcar
drumul nu se mai termină
undeva mult mai la nord mâna lui dreaptă semnează
certificate de naştere de deces paşapoarte acte indispensabile

aici nimeni n-ar fi ştiut să inventeze viaţa dacă nu
era o lupoaică flămândă un pâlc de tăceri
o apă cu pielea subţire...

la trei fără cinci apare şi luna pe buze cu zâmbet de sticlă
mi-e frică de gândul că şi eu aş fi putut fi o sticlă
în care cineva dintr-un cer de sticlă ar fi pus o
misivă de sticlă pe o mare de sticlă
pentru oameni de sticlă