August

imaginea utilizatorului cvasiliu

Sfârşit de august. Frunza zile-i arsă
Pân’ la nervuri de soare şi de teamă
Că-i un păcat în fiecare poamă
Şi-n calendare fila e întoarsă.

Smulgând-o, vântul la cules mă cheamă
Şi-aştept să crească ploi în nouri ca să
Joc roluri triste-n nemiloasa farsă
A toamnei îngropându-mă în cramă.

E noaptea parcă un vârtej de plete
Prin care-ţi caut buzele, nălucă,
Dar ziua-mi pleci din vise şi m-apucă

O arşiţă de furii şi regrete;
Şi-mi este dor pe cât îmi e de sete;
Şi lacrimile-n august se usucă.