fuga prin arterele amintirilor mă face să apreciez mai bine relaţiile.
între munţi de zăpadă a luat foc dragostea noastră. o noapte rece de
Ianuarie, luna coborîse în borcănaşul meu cu aspirine, apa de pe
fundul paharului avea gust de aloe, aerul era plin de vibraţii.
ce e carisma? întrebasem odată. e cuptorul de pâine
îmi spusese diriginta din clasa a patra. toţi profesorii mei au murit,
îi mai văd rar prin cafenelele cosmice, fiecare un Luter ţintuindu-şi
tezele pe uşi cu vopsea scorojită. nu sînt convins că unei păsări îi
trebuie aer să zboare. un cordon ombilical ar fi deajuns. uneori ne
punem clanţe pe inimă să nu intre nimeni. le încuiem cu lacăte
codificate. eu nu mă încui niciodată. camera mea e pentru toţi oamenii.
chiar pentru prietenii prietenilor pe care nici nu-i cunosc. îmi dau gluga
jos de pe cap şi dau mâna cu ei. îngerul detaliilor poate să spună.

* * *

acum amintirile se risipesc ca o ceaţă la prima cotitură a râului. nu mai
ştiu ce voiam sa demonstrez. parcă importanţa relaţiilor. da, şi pisica mea
s-a împrietenit cu un şoarece în garaj. numai norii se-nghit unii pe alţii
şi plâng. din gâtul viorii, nota A-4 se ridică-n picioare şi plânge.
o lebădă albă plânge şi ea fără motiv. trei ecouri dinstincte de tren
se-mpletesc într-o funie. dar ele nu plâng. ele tuşesc. prin cariere,
excavatoarele se dau cu capul de stânci ca ţapii sălbatici. îşi stabilesc
teritoriul. antenele oraşului prind veşti de pe vremea lui Ramses. alte
antene transmit inaugurarea lui bama. alte vremuri, alte relaţii. aceleaşi
vedete, moravuri, suspine. se zice că trăim un timp memorabil (!)

* * *

mâine îmbrac gura în haine noi. îi voi pune mănuşi şi va face un om
de zăpadă. în locul orbitelor îi voi spune să înşurubeze becuri fosforescente.
să fie ca ochii de lup în întunericul nopţii. numai gura ştie cîtă nevoie e de
lumină. de noi propoziţii. numai ea poate să-ntindă ferme peste sute de ani.
...andale, andale hombre!
mă trezesc.
îmi dau seama că aparţin acestui pământ.