această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit

aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană

aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie

adorm închipui oraşe cu oameni puţini
oameni puţini şi mici de statură ca mine
cît să nu mă caţăr în măslini să-i privesc în ochi
adorm uluitoarea tristeţe devine o barză pe cîmpul din palme

şi toate dorinţele se transformă
uneori prin faţa ochilor trece un cîrd de bărbaţi spre valhala
imediat tatăl cerşind lui ahile trupul lui hector
un altfel de a te ruga de oameni să fie oameni

aşadar merg
zornăie prin buzunare grăunţe de morţi
unde-o fi grettel unde-o fi grettel la casa din pădure voi ajunge iar singur
ca o piele de berbec jupuit

. |