A fost odată-n Bucureşti,
a fost, şi nu o dată,
din rude ample de Vereşti,
o preastilată fată.

Şi era plastic până-n dinţi
şi mândră-n toate cele,
cum e coliva între sfinţi
şi checu-ntre franzele.

Din cracii roz şi dezinvolţi,
copitele şi-ndreaptă
spre termopan, unde la colţ,
în merţ, Ghiujul aşteaptă.

Ea simte, fato, disperări
când merţul gri străluce
şi găuritele cărări
bujile-i distruge.

Îl vede azi, îl vede mâini,
şi, fato, fată fata
un drag de el de-n limbă-atârni,
astfel lipeala-i gata –

căci ea iphonu-şi mângâia
şi selfie-uri dulci se-ntâmplă
când doru’ lui şi inima,
şi botoxu’ le împle,

căci mult prea cool aprinde el
un far în orice sară
în umbra negrului bordel
când ea o să-i apară!

..................................................

Şi pas cu pas pe urma ei,
alunecă în baie,
îşi umple noada cu scântei,
proteza i se-ndoaie.

Şi când în pat se-ntinde drept
Piţila să se culce,
el simte mreajă caldă-n piept,
ea plosca i-o aduce.

Dar el, hoţeşte şi pieziş.
pe trupu-i se revarsă,
iar scutecele, pe furiş,
îi joacă mândră farsă.

Piţila scapă un surâs
ca gaura de ghindă,
el atârna sublim ca-n vis,
sperând să se aprindă.

Pe când babacul cade-n somn
şi sforăie, ea-nchină:
– Să-mi bag picioru’, stau planton
ca la solar. Ce crimă!

Parchează jos, băboi plăpând,
cătând autobază,
că horcăi, baby, ca şi când
Bahmuţa divorţează.

El asculta tremurător
din umeri şi din şale,
si bând un paracetamol,
alunecă-n visare.

În visu-n care a căzut.
doar în şpagat pluteşte,
iar din sifon şi pic de lut
un Badea mândru creşte.

C-o Tsukahara trece-n prag
prin slabele ferestre,
ţinând în mână un nunceak
şi-n dinţi, iapa lu-Oreste.

Părea un ninja-voievod
şi păru-i... ce cărare!
maioul second hand cu nod
peste buric îi moare.

Iar faţa-i fasolind iahnii
părea tablou cu moară –
un mort sintetic printre vii,
din grădi’ dat afară.

– Din transcendenţă, pe neveu,
venii să-ţi simt valoarea,
Chuck Norris este tatăl meu,
iar mumă mi-e flotarea.

Ca în hambarul tău să vin,
am tot greşit la ţoape,
de m-au frecat cu rozmarin
trei ursitori mioape.

Aport!, odorul meu redus,
feisbucăritu’ lasă,
eu sunt buldozer de sedus,
iar tu să-mi fii carcasă.

La Kaufland, numai în jeepan
vom lua shaorme multe,
şi piţipoancele-,n Auchán,
De tine or s-asculte.

– Struţel, vrăjeşti cum fac în bis
Chopin şi Guţă, fată,
dar doar de vrajă şi promis
eu n-oi fi formatată.

Străin la speech şi la resort,
fără Bamboo n-ai viaţă,
eu-s vie, tu eşti vin de-export,
dar n-ai pachete-gheaţă.

..................................................

Trecură strofe, mii de lei,
şi iarăşi Ghiujul vine
într-un Audi roz, A3
cu faze lungi, senine.

Ea mesteca mustăţi de somn
la mall ca o nălucă,
şi-n inimă voia un domn
Catena să-i aducă.

– Coboară jos şi coborând
mai stinge, fato, raza,
că-mi dau check-in cât de curând
şi mă bungheşte paza.

Abia ce ăsta o zări,
simţi în card durere,
în cerul gurii se albi
şi-l taie pe la fiere.

În aer rumene păstăi
se-ntind pe strada-ntreagă
şi haosul, în budigăi,
prin Banciu se încheagă.

Din gri şuviţe în răspăr,
Capatosul apare
plutind pe Shrek într-adevăr
şi-n tocmai ro dispare.

Piţila flutură uşor
marmotele ei braţe,
iar Ghiujul vine rock’n-roll
şi palid e la faţă.

Dar ochii-i mari şi minunaţi
se-nvârt ciudat, himeric
ca bulgării teleghidaţi
din visu’ loto-sferic.

– Din vila mea venii cu greu
ca să te-ndop şi-acuma,
iar tata umblă teleleu
la noră pentru muma.

O’ vin’, oboiul meu nespus,
figurile mai lasă,
eu-s reumaticul de sus,
iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin’, din părul tău bălai
să facem stemă Stelei,
pe-a’ mele cecuri să răsai
ca musca pe pubele.

– Mă doare linul tău motor
în tot ce-n mine fard e,
chihuahua, blugii rupţi mă dor,
ciocul de raţă mi-arde.

Şi eşti în trend cum numa-n vis
tigaia se arată
când la reduceri s-a deschis,
dar nu pun botu’, fată!

– Dar cât vrei, pisi, de potol,
au nu-nţelegi tu oare
cum că eu-s neproducător
şi tu, producătoare?

– Nu gugălesc cuvânt ales,
dar vreau un job a-ncepe
pe la tv, ca al meu dres
să facă-un kil de cepe.

Şi dacă vrei în patul sfânt
să te întorc pe tine,
mai vreau c-un shooting să încânt
carpeta cu feline.

– Tu vrei chiar toată faima mea,
pe-o pocni... sărutare
şi vrei să ştii de-asemenea
cât port în buzunare...

Ok, m-oi face de păsat,
pornind spre-o altă lege
Demilingăul m-a legat
şi vreau să mă dezlege.

Şi se tot duce, s-a tot dus
mii strofe, mii de zile,
mi-a rupt şi tastele de sus
zburând atâtea file.

........................................................................

În vremea asta, Cocălin,
versat ciumeg de vază,
ce fură cupele cu vin
când omul nu-i la masă,

un tanc cu balama în nas
ce noaptea poartă rochii,
bazat pe pensie de-urmaş
şi tupeist cu ochii,

cu tatuaj la subsuori
şi ceas cu cub Galina,
se dă cu gel, grohăitor,
filând la Piţilina.

Căci prea hardcore ea se făcu,
tunată-i, tune-o focul...
Ei, Cocălin, acu-i acu
să-ţi etalezi lănţocul.

Şi o agaţă mort de spleen,
în club, când dă din scoabe:
– Care e şpilul, Cocălin,
rămas-ai făr’ tarabe?

– Ce voi? Transferă-mi cinci parai
pe Orange chiar acuma,
că sunt în graţie din mai,
pe standby ca leguma.

– Dar nici măcar nu ştiu ce-mi ceri,
eu bipuiesc din marte,
noroc că-n fraieru’ de ieri
am pus un dor de moarte.

– Dacă-l traduci, ţi-oi arăta
din loc în loc Oborul.
Începe doar prin a-ţi flexa
ca Sharon Stone piciorul.

De babalâcul nu-i adânc
în buzunar cu braţul,
când îţi întinde braţul stâng,
tu ocoleşte-i laţul.

Iar ochii tăi fâlfâitori
la locul lor rămâie,
c-altfel te ia pe scobitori
şi apă cu lămâie.

Când îşi înclină garda-n jos
şi-i simţi în teanc verdeaţa,
să-i spui că-i cel mai dulce boss,
să-i râzi precum paiaţa.

Şi când ţi-nchină sacrul pin,
să mi te-ntorci c-o sută
de mii de coco, Piţi fin,
să nu te faci pierdută!

Ea ascultând la mardeiaş,
cu şpaclul se machiază
şi-apoi comand-un papanaş,
ca rima să îmi iasă.

Şi-i zise-ncet: – Pe vechiul mirc
prostit-am mii ca tine –
şi săgeţică, şi calic...
nu te pliezi pe mine.

Căci, uite, fraierul ivit
din lesele cântării
ca teii lui O-zone de hit
e-n liniştea salvării.

Cu sapa genele le plec
când mi le umflă râsul,
căci conturile o să-i sec,
şi tot m-o vrea la dânsul.

Tuşeşte c-un amor nespus,
la băi, cu lut se unge,
dar mă înalţă tot mai sus
când vraja-mi îl ajunge.

Îi sunt ca razele din beci,
ca pozele din carte,
pe veci m-oi aranja şi-n veci
îl voi găbji de-o parte.

Deci chiar de ponturile-ţi sunt
ca pletele lui Pepe,
să-mpart cu tine caşul sfânt
eu n-am de gând a-ncepe!

– Eşti cam glumeaţă, asta e...
dar ţi-oi cardi la glume,
de ţi s-or pierde urmele
şi nu ţi-or şti de nume.

Iar pumnii mei ţi-or da cuminţi
pireu voios şi teafăr
pân-ai să vezi vreo patru sfinţi,
trei stele şi-un luceafăr.

.................................................

Porneşte Ghiujul, vâj! Creşteau
a’ francului aripe
şi la metrou se dezbrăcau
mii Charlie-n zeci de clipe.

Un share de mâţe dedesubt,
citate şi cafele,
iar Poptămaş, din logos rupt,
tot izmenea prin ele.

Şi Ghiujul, după-atâtea văi,
se scăpă brusc pe sine,
că traistele pozau în băi...
(... şi Trăistariu, bine).

Şi izvora plagiator
un doctorat de-a totul,
pontând în parlament cu dor
pân’ piere to... ăăă, votul.

Şi unde-ajunge i-un hotar
ce show-ul îl cunoaşte,
iar vremea-ncearcă în zadar
din Busu a se naşte.

Şi-aici, nimic, dar totuşi e
o ceată de podoabe
adânci în duh asemene
cimentului din roabe.

– De-a Piţilinei veşnicii
Măruţă tu mă leagă,
şi sărutat dorsal să fii
de Gherghe viaţa-ntreagă.

O, cere-mi, Cătă, orice preţ,
dar dă-mi puteri mai aspre,
căci tu eşti moaşă de mistreţi
şi muşuroi de capre.

Reia-mi al neputinţei nimb,
strabismul din privire,
şi pentru tot ţi-oi da la schimb
un rating de uimire.

Din caritas eu m-am născut,
din ciungă cu adaos,
de-atât repaos, sunt pierdut,
mi-e sete rău de haos!

–Hi, bre Ion! După perciuni,
de-o vârstă eşti c-o lume,
şi-mi ceri pomană şi minuni...
Noroc c-am chip şi nume!

Homo erectus te socoţi,
cu ei vrei să te-asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
că din manea scot oameni.

Eu doar decât ce scap un vânt,
din el scot idealuri,
pe cocălarii cei de rând
îi schimb în cocălauri.

Umblaţi cu steaua, beţi Noroc
şi vă urlaţi de soarte,
eu n-am buric, nici timp, nici loc
şi nu ştiu strop de carte.

Din sânul vacilor de ieri,
eu nasc azi căprioare,
un soare de s-ar stinge-n cer,
mă pup în fund, şi-i soare.

Din pupul meu pot răsări
mii fătălăi din broaşe,
vă nasc pe toţi spre a muri,
muriţi spre-a mă cunoaşte.

Deci tu, hiper Ion, rămâi
solid ca un tăciune...
Vrei tonomatu-mi cel dintâi,
furoul meu de june?

Îţi dau glăscior, talent şi nuri,
s-o pui de o cântare
de-o ia Buzăul în călduri
spre moldovenizare,

îţi inventez fapte şi dăţi,
m-alint, mă ud la ie,
îi spăl chiloţii pe bucăţi
lui Vali Vijelie,

îţi fac saftea, gag după gag,
opinci spre a străbate
antene-n lung, kanale-n larg,
dar ce vrei nu se poate!

Şi pentru ce vrei decodor?
Ia marş de te îndreaptă
spre cloaca voastră de putori
şi vezi ce te aşteaptă.

..................................................

În locul lui de la parter
Moşneagul se întoarse
în merţ, ca-n versul cel de ieri,
şi farul i se arse.

Şi un pastel cu vis şi mit
vă scot acum din apă,
căci un tablou neprihănit
pe cale e să-nceapă.

Umplând isusic cu scântei
Crângaşii plini de friguri,
Fuego-mpodobeşte tei;
sub ei, doi tineri singuri:

– O, lasă, piţi, să-ţi îngân
ceva fancy, de dulce,
sub movul ochiului senin,
tumefiat în cruce.

Cu farmecu-ţi micilor reci
şi fără chiflă, pare-mi
că ai pierdut fraieru-n veci,
şi-acum te-alinţi în patemi.

Dar asta e, de-acum rămâi
gonflabilă de turmă,
căci eşti bianca mea dintâi
şi toncea mea din urmă.

Şi Ghiujul îi vedea răpus
de-un încâlcit de maţe,
abia un hamburger i-a dus
şi ea l-a prins în braţe.

Miros brăţările-argintii
şi cade-o naşpa ploaie
pe capul urdei străvezii
cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de carmol,
ridică clonţul, vede
moşneagul, şi ca pe ogor
braşoavele-i încrede:

– Coboară jos, fragaier blând,
să te mai ard c-o frază,
pătrunde-mi lin Armaniul gând
şi mă închiriază!

El tremură ca alte dăţi
şi-i vin în gând scandaluri
rememorând calamităţi
de-atrofiate valuri.

Dar nu mai rupe ca-n trecut
cu scârţâit asfaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, bot de lut,
cât costă-aici halatul?

..................................................

Trăind în circul nostru strâmt,
norodul ne petrece,
iar eu în lumea mea mă simt
nesimţitor cât zece.