m-am lovit de dragostea ta ca de-un zid
lacrimile îmi păreau grele
în realitate
batista e umedă
o storc
până când fac din lumină
aripă pe care o cresc de mică

cerul e mai presus de puteri
între bine şi rău las urme
ştiu că inima o să mă părăsească
îndată ce va pleca
să n-o judeci
îmbrăcată în negru
nu-ţi rămâne decât să dai foc la oameni înclinaţi spre stânga