Vladimir, din punctul meu de vedere, acesta este poemul cel mai reușit din cele scrise de tine pe Hermeneia. Condensezi și articulezi milimetric, ca un ceasornicar, realități multiple, interioare, imaginare sau nu. În plus, se simt stările, se simte vibrație sufletească, ceea ce în alte poeme rămânea ascuns, aici se dezvăluie. Nu mai simt acea breșă între psyche - instinct - spirit. Aici reușești o îmbinare armonioasă. Nu am nimic de schimbat. Fiecare cuvânt își are locul bine ales. Nimic nu "scapă", nimic nu e disonant. E un poem de "primă pagină" sau de deschidere a unui volum. Remarc: "atunci când diminețile se târăsc pudice pe faleză golite de suflet alerg pe un pod ce desparte pământul urmelor tale de cerul crăpat al Iudeii" Frumos. Așteptam de o vreme să spun limpede asta despre poezia ta.