*nu există o vârstă a sentimentului (I)

m-ai întrebat de ce ea, deși te iubește, e cu el (un complement de circumstanță în relația voastră). pentru că e poetă ... incredibil, dar așa e... dacă te-ar avea, ar renunța la scris. ion barbu a redevenit dan barbilian după ce s-a căsătorit, așa că... mai bine laponă enygel lângă un rigă crypto... decât să guste fericirea și să uite de scris.
dragul meu, suferința în cantități mici e un antitermic... în doze mari... un micotic...mi-e milă și de ea; am adoptat-o odată cu tine, știai?

e trist să vorbești despre apusuri când îți aștepti răsăritul...o poveste te-ar mângaia, una de dragoste... nu, nu din cele consemnate de literatură (cu predilecție triste) deși sunt aproape de adevăr (și te vindecă de iluzii) ci una de sub ochii noștri miopi la exigențe sociale: charles și camilla parker bowles !.
de ce? pentru că a iubit-o de când a văzut-o prima oară, scurt, la obiect... el și-a zis (ea e!) degeaba i-au băgat-o în pat pe virginala D., nu i-au vârât-o și în suflet.
erau mereu în contratimp, el prea ursuz, ea prea gazelă, aveau timpi diferiți de zbor... iar el părea chiar urât lângă ea... ciudat, lângă camilla nu e!

de ce îmi plac? pentru că au avut puterea să treacă împreună prin mariaje nefericite, s-au iubit fără speranțe, au îndurat să aibă copii fiecare fără să aibă și unul al lor, au înghițit oprobiul public și culmea, la peste 50 de ani..camilla, mireasă, avea prospețimea, candoarea uneia de 19 ani.

da, domnișoara de lespinasse avea dreptate: iubim așa cum trebuie să iubim, cu disperare
vine o vreme când ești obligat să declari verde deși ai roșu pe inimă
p.s. să nu scrii nici un comm dedesubt, ia-l ca o pastilă căreia nu-i faci reclamă pentru boala de care suferi...în curând o să-ți vorbesc de prima doamnă S.

îmbrăcată în kimonoul cu cocori aurii, Katya

* zâmbet hollywoodian cu piercing (II)

sunt personale impersonale și personale ca o azimă evreiască, cu o picătură de sânge în aluatul lor

e dureros să fii mereu nobil în viață. oamenii, jalnică armată de armuri/ murind inăuntru/ cu grimasa înafară/ dă bine în pozele de familie-zâmbetul hollywoodian

marile iubiri sunt o chestiune de voință;mariajul, un domiciliu forțat
femeile noastre își așteaptă sorocul cu broboadă neagră... de la 40 de ani iau veșminte cernite, un număr mai uzat la pantof, o cută arabilă lângă ochi, fisuri ale feminității de ieri
just a ludic game:
10-12 cei mici la funny-english, 12-14 cu cei mari teme, 14-16 ciocolată de menaj, 16-18 vizită la părinți, 18-20 program de rufe, 20-22 ultimul joc, povestea de seară... 22-22.10 se încheie rolul de mamă și îți faci numărul de colombină pe un pliant
22.10-24.00 verifici agenda, sondezi ziua de mâine, îi dai telefoane în gând pentru îmblânziri... dresură de leoparzi cu o nouă figurantă
cât cinism! dar... zâmbet hollywoodian

un bob de grâu încolțește nu doar pentru mască. măști de veneția, de tărâțe, o fiță mai puțin, un centimetru lipsă la tocul social... un milimetru undeva...mai mult, de plăcere. marele premiu, un sac de sare să-l ostenești în doi
cămașa mea de noapte întreabă în ce limbă sună mai frumos te iubesc... e o stampă chinezească în două ape... drumeag ocolitor pentru el prin cețuri, crengi de cireș înflorind-pentru tine, în fiecare noapte altele... doar mi-ai spus nu ascultăm aceeași muzică toată viața

brodez marginile kimonoului cu cocori aurii. e un război oblic

*arbaletă. love me when I hate you (III)

sunt iubiri scurte care depășesc în intensitate ceaiul lungit al altora,dispus în pliculețe pentru o viață

iubiri aprige, care te dor ca un cazan cu smoală când ți se spune:nu e masa rezervată pentru tine.dispari.

sunt iubiri pentru care ai vrea să ucizi și să te ucizi,doar să ai o mică șansă spre ...

sunt iubiri periculos de subțiri,iubiri tumefiate,iubiri scrum,iubiri ca un palton gros sau ca o bluză de vară cu mâneci kimono. câtă mătase e într-o poveste de iubire,cât rogvaiv!
dar nici una
nici una
nici una
nu-ți spune că
iubirea cea mai puternică e o iluzie,
cu cât misterul se destramă în jurul ei
febra dispare
atingerile nu mai sunt incandescente,
așa că,
hai, aruncați-mă în crematoriu
și priviți-mă arzând,
iubiți-mă atunci,
iubiți-mă murind,
pășind pe capul sorții spre un loz necâștigător

iubirea e o arbaletă

*cafea amară (IV)

de o vreme, prezentul conjugal îl conjugau impecabil
doar la imperfect. făcură inventarul unor posibilități de evadare,
observațiile de comun dezacord le notară într-o agendă

măseaua cariată în doi a dimineților, un genunchi lovit de trepte,
apoi
se mutară într-un bloc unde nu mai era nici un loc albastru pentru ei,
doar depărtarea dând măncărurilor sare.

venind mai târziu, zări podeaua nerasă purtând urmele mobilelor
ca niște lame de cuțit.
în dormitorul copilului, ferestrele se baricadaseră.
una avea depresii, o alta ținea de urât unei mingi aruncate la colțul obraznicilor.

zărindu-i genele ude, o întrebă:
tu de ce plângi?
vă spun eu, coborî scara un păianjen bătrân,
au intrat amândoi în aceeași cameră și au ieșit fiecare cu câte o alta în buzunar.
a fost cel mai scurt cutremur de pământ. am auzit apoi doar armonicele absențeor.

*de vorbă cu părintele Mihail(V)

pereții casei își duceau tăcut povara anilor, pianul din salon avea glasul răgușit și nu era parcă nici lumină și nici aer... ci o apăsare ... tavanul își încorda brațele să nu se prăbușească cerul... mă plimbam dintr-o odaie în alta, printre uneltele lui de scris, de pescuit, printre mobilele și chipurile care l-au marcat... aproape plecam fără să înțeleg misterul casei și al omului ce-a trăit acolo, dar încet ceața s-a limpezit când l-am ascultat citind din amintirile lui creangă ... profira sadoveanu a fost de fapt o fată săracă și foarte simplă de la țară a început părintele confesiunea unui om din alte timpuri, tatăl lui a supus-o la niște umilințe cumplite... puțini știu că el a avut un frate care s-a spânzurat după moartea mamei, iar sadoveanu a fugit de la școală, a fost un chinuit al sorții... lizuca ceea fără mamă e tabloul propriei copilarii... a aflat abia după o lună căci era în internat la iași

părintele dă la o parte cordoanele de mătase ce opresc accesul la masa unde sadovenii își pofteau invitații... de prin perdelele vechi se aude un cânt îngânat de bucium, un murmur a depărtare... apoi un pocnet de armă...îi plăcea vânătoarea... dar dincolo de asta a fost un om năcăjit... nu cunoașteți povestea primei doamne S... era în ultimul an de liceu, la scăldat vara cu un prieten... fugiseră prin pădure și au intrat în apa rece... prietenului lui i s-a făcut rău; simțind că moare, l-a făcut să-i promită că o va lua de soție pe sora lui. el a încuviințat, nici nu-l putea refuza pe muribund... apoi celălalt a murit, el s-a întors la iași, a dat examen la bucurești la litere...și-a amintit de promisiunea făcută...a căutat-o prin fălticeni, însă ecaterina (așa se numea)se întorsese în satul mamei. a găsit-o, i-a spus cine e și că ea trebuie să-i fie soție... au făcut 11 copii, el nu a mai terminat facultatea... e singurul academician care nu are facultatea terminată... dar asta nu mai contează ... mai trec o dată prin încăperile largi... aud glasul lui tânguios citind despre bucuriile lui creangă cu o nostalgie indescriptibilă, părintele mihail pune încetișor balada lui porumbescu... sadoveanu-un violoncel solo peste limba de argint a unei ciocârlii...