o, solomoane, prorocește și zi: mă vei da pe mâna ucigătorului? mă vei trimite în șeba? în cana? mă voi scula și voi mânca oameni? voi mistui soarele și mijlocul meu va arde și el? și voi zbura pe deasupra?

mi-a zis acela: ai văzut îngerul negru și limpede inima lui de carne, stacojie și răsucită? aruncă-ți mrejele în stânga și în dreapta lui, cezara, și vor fi o mulțime de pești și peștoaice lovindu-și cozile de coapsele tale. vei împărți din ele păsărilor și vei arunca câinilor din prinosul gurii tale. noaptea îți va părea un prunc de nisip și vei adormi cu mâinile pline de fulgi și de lapte.
eu m-am trezit atunci și am alergat la picioarele tale unse cu smirnă. am numărat o mie de fluturi galbeni pe pulpa ta sveltă și verde. aici mi-am așezat trupul fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, neîntinat, atotveghetor și pielea bătută cu pietre de opal și stele de mare.

prin crugul de ceară mi-am crestat înotătoare de ceară, le-am dat foc încrustând sub tâmple vorbele tale: aceasta e o cântare de jale și cântare de jale va rămâne, iubitule