Mă duce iar umbra cu gândul la soare
Și focul se prinde în lemn a supliciu;
Cuvântul mă sapă și toamna mă doare
Cu frunzele moarte pe-alei, la ospiciu.

Prin palmele strânse ca site funeste
Pe ochi și pe gură, atâtea blesteme
Se nasc îndârjite, de parcă nu este
Pe banca tăcerii, salvare-n poeme

Și-mi simt tresărirea adusă pe ape
Și veghea perenă și dansul pe ață
Din mâna las timpul și versul să scape
Și-aștept o sentință nedreaptă pe viață.

Rămân ancorat în uitare de sine -
Stindard pustiit de atâtea librații
Și-n viscolul aprig al vârstei ce vine
Aduc către clipa prezentă ovații.

17 octombrie 2007

După:

Am decojit umbra cu gândul în soare,
Un lemn abanos, un lemn `edificiu`;
Cuvântul mă sapă și toamna mă doare,
Să scriu te iubesc mi-e supliciu.

Doar palmele se suprapun modest,
Respiră prin dinți, n-am să te chem,
Aș scrie cu valul pe umărul test,
Să nasc pertinent în aval un poem.

Îți simt tresărirea adusă de ape,
Și simt goliciune în pulsul tău,
Trei versuri las doar să-mi scape
Trezită la viață părea-mi de rău.

Rămâi ancorat stindard în vibrații,
Un corp imoral, recunosc mi-ești pustiu,
Secundele tale trezite-n ovații,
Îți scaldă fecundul de dor, eu nu-l știu.

De Vampa Divina
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat...