Prin parcul bătrân, solitar și tăcut
Ființe de ceață se-ntorc spre trecut.

Au ochii sfârșiți și cuvintele dor
Zadarnic urnite de buzele lor.

Prin parcul bătrân, solitar și tăcut
Fantome evocă trecutul pierdut.

_Ți-amintești vreodata extazul sublim?
_De ce tocmai astăzi să ni-l amintim?

_Prin vise și inimă-ți trece mereu
Cu-aceeași putere numele meu?

_Nu! _Zilele-n care, aglutinate,
Gurile noastre cădeau? _Mda! Se poate!

_Speranțele – mari și cerul integru?
_Speranțele mor și cerul e negru!

Ovăzul pe drumuri se-așterne usor
Și noaptea înghite cuvintele lor.

21 octombrie 2007

Textul tradus:

Colloque sentimental (Paul Verlaine)

Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l’heure passé.

Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
Et on entend à peine leurs paroles.

Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux spectres on evoque le passé.

-Te souvient-il de notre extase ancienne?
-Pourquoi voulez-vous-donc qu’il m’en souvienne?

-Ton cœur bat-il toujours à mon seul nom?
Toujours vois-tu mon âme en rêve? –Non.

-Ah! les beaux jours de bonheur indicible
Où nous joignions nos bouches! –C’est possible.

-Qu’il était bleu, le ciel, et grand, l’espoir!
-L’espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

Tels ils marchaient dans les avoines folles,
Et la nuit seule entendit leurs paroles.