Bătrâna își conduce nepoata dincolo de poartă. Tare aș vrea să mai trăiesc până ce termini facultatea. Tare aș vrea să te văd într-un servici. Să mai trăiesc cât să te văd căsătorită! Nu i-a împlinit ultima dorință. Bătrâna a plecat și nepoata își trăiește în urma ei viața tot căutând o inimă unde ar putea să încapă dragostea împlinită a bunicii. Și o dor regretele că niciodată-niciodată nu s-a întors de la capătul podului pentru a-i dărui bunicii încă o zi din viața ei. Nu i-a dus nici aparatul de radio ca să mai uite buna de singurătate. Cât și-ar dori acum să atingă liniile aspre din obraji, să simtă mirosul de săpun de casă din cămașa de bumbac, să audă vocea aceea plină de duioșie care la întrebarea „bunică, vrei ceai?” îi răspundea licărindu-i ochii : „dacă faci...”, „vai ce bunătate mi-ai dat, ceai cu lămâie îndulcit cu miere”! Femeia tânără își amintește momente din copilăria ei, unul dintre cele mai frumoase: bunica a prins-o de mână și au mers la biserică. Nu avea mai mult de patru ani. Feerie de flori la icoane, ce de-a culori minunate! La sfârșitul slujbei, preotul îi oferă bunicii un plic mic și vorbește cu ea în șoaptă. „Trebuie să fi făcut ceva deosebit bunica mea de a primit ceva în dar de la părintele...” Preotul îi spune să-i dea și fetiței pâine sfințită. „Părinte, dar anafura se ia pe nemâncate. Iar eu i-am dat o cană de lapte dimineață.” „N-are nimic, e copil”. Fetița se împărtășește din ceea ce i-a fost dăruit bunicii și în sufletul ei de copil a primit de două ori binecuvântare. Bunica o ține iarăși de mâna și se îndreaptă spre ușa bisericii, nepoata întoarce capul după buchetele de flori ale Maicii. Flori asemănătoare a văzut în grădinile unor vecini dar nu erau la fel de frumoase și parfumate.
Mai târziu când a pășit în lume, când s-a rănit și a început la rândul ei să rănescă, i s-a înfipt adânc în piept rostirea bunicii: „măi copilă, tu nu ești fericită”. Era multă gravitate în tonul bătrânei dar dragostea își păstrase aceeași măsură.

După ce a murit, am visat că bunica se urca împreună cu bunicul pe o scară agățată de cer. Erau minunați și foarte tineri. Pentru prima oară în viață, îl vedeam pe bunicul. La scurt timp, un călugăr frumos și înalt, probabil un sfânt a luat-o pe bunica în brațe, a trecut-o peste o vale mai abruptă și s-au oprit într-o grădină minunată. La fel mă purtase cândva bunica... Dar grădina aceea nu știu unde este, nu cunosc drumul.