am șine de tren în loc de coaste și locomotivă în loc de fiere
atât
apoi drumul mă târâie luminat slab pe câmpiile întinse
mă doare țara asta
câteodată îmi visez bunica purta pălărie vara era maghiară
îmi plăcea
o aud vorbind cu mama nu înțeleg mare lucru vorbesc
ungurește
ploaia mea e un datebook copertat în piele un ghem de
prieteni morți
se deșiră îmi admir șosetele de lână le ating iluzoriu parcă
mă trezesc
transpirat de fiecare dată mai singur duh de vișin uscat
prăbușit
peste hârtii mă doare țara asta ca un picior amputat pe care
încă îl simt
și râd mișcându-mi degetul mare apoi degetul mic
tot așa