odată cu mine se deschide mereu o fereastră. adun
urma degetelor scriu mare alina
pe iarnă. tu scrii mare david. apoi suntem brusc mari
și noi. ceilalți scriu pe spatele nostru
fragil
*
o deșertăciune a deșertăciunilor
iluzii cresc neted precum pielea peștilor morți. eu
desenez un x și îndoi colțul. cântarea cântărilor
e pe același raft cu evanghelia
după isus hristos
*
sub stern îmi crește un fel de lumină. el
face proiecții în ventriculii mei de iarnă.
împrăștii cuvintele ca pâinea din mâna fiului meu
pentru păsările din piața unirii. indivizibil
plecasem deja în solstițiu
*
ce faci tu femeie & în rest e viață
mereu mi se va lipi de palme aceeași fereastră cu tine
david aceleași acorduri. a love song. rămăn
într-un film mut în care
epitaful meu e povestea aceasta
Comentarii
Dahaar -
“Sub stern îmi crește un fel de lumină”, e proiecția unui film, mut, în care lucrurile au o egalitate înspăimântătoare “cântarea cântărilor e pe același raft cu evanghelia după isus hristos” iar cuvintele sunt imprăștiate tăcut, hrană dintr-o mână inocentă, “ca pâinea ... pentru păsările din piața unirii”; în dosul marelui secret e deșertăciunea deșertăciunilor, căutăm mult până să credem, numele scrise pe un geam înghețat rămân, până în primăvară. “mereu mi se va lipi de palme aceeași fereastră cu tine” (acest vers mi-a atras atenția). Mi-a plăcut în mare poemul. Mi-a fost totuși greu să-i prind toate sensurile și nu pot descifra acestă metaforă “iluzii cresc neted precum pielea peștilor morți”.
alma -
Poemul, de fapt, fragmentele, reprezintă o parte dintr-un proiect al meu, pe care sper să îl concretizez cândva într-un volum ("Poemele lui David"). Proiecțiile, venite mereu din subconștient, numele scrise pe copilărie, iarna, sunt repere ale întoarcerilor. Iluziile apar atunci când credem că putem merge mai departe fără El (de aceea sunt netede, pe ele nu se poate păși, iar peștii sunt semne). Ai perceput frumos, mă bucur și îți mulțumesc.
Luv -
oră de desen cu Alina. pe spatele oricăruia scrie câte ceva: fragil, iarnă, lumină, întuneric, sărut, câte și mai câte. numai s-avem ochi pentru asta. ți-am mai spun că ceea ce admir la scrierea ta cel mai mult este dexteritatea cu care mânuiești cuvântul. rafinament și inspirație. uau!
Ela -
poem în alb. love song for eternity. scris între un x și un "o", pe colț de inimă îndoit. Limpede așternere, în versuri filiforme, construcție fluidă, expresie ce lasă în transparent reverberant cuvântul, metafore sferice, în linie poetică de un feminin esențializat. Admirabilă a treia strofă, prin reflectare fără prețiozitate mistică, într-o apă a credinței, cea care atinge destinul în punctul nașterilor. "sub stern îmi crește un fel de lumină. el face proiecții în ventriculii mei de iarnă. împrăștii cuvintele ca pâinea din mâna fiului meu pentru păsările din piața unirii. indivizibil plecasem deja în solstițiu" Fire de praf cenușiu în versurile: "apoi suntem brusc mari" (aș înlocui brusc cu altceva: instantaneu, dintr-odată, deodată etc.), "ce faci tu femeie" parcă vine din altă parte, aș fi rostit altfel; iar "epitaf", știi, în toate sensurile, e mai bun un "epilog". Frumos și fără margini de iluzie poetică. Poesis. Dalb Crăciun, ție. Ela
alma -
Ela, Luv, vă mulțumesc, voi ține cont de cuvintele voastre, acolo unde e lumină va fi și mai multă, acolo unde praful se așterne pe scările de griuri voi îndrepta. Cine știe când se va termina cartea. Poate chiar Poezia este "epilogul" (fie voia ta, Ela) meu în viața aceasta. Poezia care vine mereu de dincolo de conștient. Crăciun fericit, în lumina vegherii Domnului!
rim -
e posibil sa nu fie exact feed-back-ul pe care-l astepti, dar mie mi-a aduis aminte, cu nostalgie delicata si taioasa (nici un paradox aici!) de o secventa cheie din "once upon a time in america". nu precizez care, tocmai pentru a testa inteligibilitatea impresiei mele de lectura. esential e insa ca simt nevoia sa-ti multumesc rim