hainele tatălui nu mi-au fost niciodată strâmte
întotdeauna am găsit bănuţi de îngheţată
prin buzunare descusute
acolo unde mâinile lui ascundeau în pumni
ciocolata din ziua de salariu
sânii mamei şi cuvintele nerostite
batista îmbibată cu vin din buzunarul de la piept
încă mai miroase a scorţişoară
plămânii roşi de septicemia tăcerii respiră naftalină
eu nu cred că există molii în viaţa de apoi
şi nici motive pentru descărcări de adrenalină
poate de aceea repet cu disperare greşelile tatălui
incendiar şi cu aceeaşi patimă
nu sunt cu nimic mai bună
în această frondă absurdă a acceselor mele de gheaţă
avansând pe unghiile timpului
numai moaştele sângelui vor sfinţi focul
în inima dintotdeauna