A fost odată ca și-n alte dăți,
un poet condamnat
să se preumble desculț
prin lume.

Tot ce atingea
se preschimba în poeme
ce lăsau în drumul lor spre cer
o rază străvezie.

În urma pașilor lui
materia se distila
în silabe, versuri, strofe,
încît Pământul a-nceput
să se-mpuțineze
și noi ceilalți, ne priveam
neputincioși, îngroziți,
trupurile aproape
translucide.

Corul patetic al urletelor noastre
oprit-a o clipă trubadurul
ce a zâmbit amar
și s-a înălțat cu fața spre noi
până la ultima literă...

|