Pantera-n fața mea pe vârf de stâncă,
sub cap mi-e brațul când privesc migratul.
Eu rostuiesc nisipuri, ea mănâncă
picioru-mi drept, cu poftă, stând de-a latul.
Ce calzi sunt ochii ei-lumini de stele,
ne-ncrucișăm sclipiri, rodește viața
când noi vorbim cereasca printre ele
cu ridul frunții, moare ignoranța
și smulge, mult prea tristă, coapsa-mi stângă
s-o ducă puilor: „Ce bună mamă!”
Se-ntoarce lângă mine, dă să plângă,
dar îi șoptesc să nu mă ia în seamă,
o mângâi și o rog să-mi cruțe mâna.
Pantera neagră-mi stă la piept, culcată
și povestim cum că ne e totuna,
de vom trăi acum sau altădată,
ne împărțim steluțe-n vârf de stâncă
și așteptăm iubirea drept osândă,
migrând dumnezeiește când se-aruncă
leoaica-n fața noastră , stând la pândă.