Nu știu cum se vede
umbra unui om
printr-un ochi adânc de Dumnezeu.
Eu doar Îți spun că aici între noi
pământul nu a încetat niciodată să fie
netocmit și gol.
Răsar peste mine diminețile Tale,
ferestre înalte în colibă de orb.
Le număr pe toate în semn de protest,
Îți amintesc că exist și că aștept
să mă trezesc într-o lume
bună foarte.
Umblu până atunci printre voi
ca un Adam înainte de cădere
pentru care Raiul n-a fost de fapt
niciodată Rai.
Poezie:
Comentarii
Dihania -
îmi place ca nu prea spui mai mult decît trebuie. pe o asa tema puteai divaga mult si bine, dar textul tau e exact (sau pe aproape) atît cît trebuie sa fie. recunosc, pentru a intelege ce e cu "tohu vabohu", a trebuit sa gugalesc; deslusirea titlului m-a facut sa-mi placa si sa inteleg texul mai bine
ovYus -
maria, trebuie sa ma arat uimit si deopotriva admirativ fata de aceasta poema a ta. din cand in cand iti ies scantei din penita, semn ca esti talentata, as spune "hăruită" cu un dar mai presus de a ta intelegere. precum si poemul de mai sus. intru si eu in puerilul joc al hermeneilor si iti acord o penita. Crăciun fericit!
merveille -
Ovidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit