Când a murit puterea idolilor pietrificați,
eram un copil cu masca de fier,
încătușat de o privire neputincioasă.

Idolii strigau, de după pietre, încercau să mă tragă după ei.
Soclul neputinței le ieșea din gură, ca o epavă veche,
care nu mai îndrăznește să se conserve în nisip.
Mirosea a hoit și a durere, transpirația le păta inocentul lor
discurs.
Mirosea a provinciala etică demiurgică.