eram eu
şi tocitul meu cal de lemn
alergam
în oglinda ovală
se întorcea
alergarea
pătrundea în mine
până nu mai puteam respira
era o amintire
cu franjuri moi
calul necheza
înapoi
ea nu se mai uita în oglindă
urmele erau îngropate
în noroi
vântul
o votcă dulceagă
respiram
prinţesa diana nu mai era venerată
între timp
locotenenţii se împuşcau între ei
sabia îmi cădea
peste capul celui ascuns în oglindă