``Omul nu este decît o trestie, cea mai slabă din natură: dar este o trestie cugetătoare.``
( Blaise Pascal)

să las toiagul
în țărînă
să cadă și toate lucrurile care dor
șiraguri lucitoare în ochii acelui
copil cu nasul turtit
de fereastra luminată la banchetul lui faraon
copilul din coșul de bambus
găsit printre trestii

astăzi
la banchet dansează șarpele cobră
cum pasărea cîntă și moare
cu inima străpunsă de spin

se mai anină ziua de noapte
dar lumea se schimbă
deja e tîrziu
cufere goale pe Nil
toți anii, toți anii, toți anii

pe o trestie uscată faraon dă ultimul cufăr
toți anii, toți anii, toți anii
la curtea lui

mantia șarpelui regală și toiagul
rămîn copilului
pe drum