M-am ridicat din adânc. Plutea soarele roșu peste cuvânt.
Mi-am spălat cerul, mi-am spălat pământul.
Încă mirosea neînceputul.

Mă pregăteam pentru a face lumină. Era același ritual.
O scânteie am lăsat să cadă direct în tină.
Din soare ți-am dăruit prima retină.

Apoi, m-am gândit că va veni cel care nu are justificare.
Îmi va cere foaie velină pe care să scrie discret
Cererea sa pentru fiindu-l concret.

Și am făcut lumină. Era prima mea inițiativă în întuneric.
Se zbăteau argintii ca niște pești și centauri
Între secole gânduri ca într-o mină de aur.

Atunci am scris în piatră cu foc legea creației universale:
Să iubești până la moarte și să crezi mereu
Că poți face pietre din oasele tale!