metropolis

imaginea utilizatorului Lentib

de la un timp mă fascinează intersecțiile
parca ar fi calamari eșuați pe o plajă sălbatică
striviți de pașii unui ciclop

secundele din semafor sunt ultimele fire dintr-o perfuzie cu nisip
o să explodez
05 04 03 02 01
număr în sens opus încercând să adun crâmpeie din viață
mânile mele pe volan sunt ale unui medic operând
un fibrom o tumoare o cataractă
un gând malign
drumul meu despică lumina precum o păstaie
din ea cad boabe de întuneric

trupul e un șir discontinuu de intersecții
ficatul inima stomacul splina
sunt toate camere într-un hotel california
o singură tăietură e de-ajuns
cu o clipă mai devreme omul îmi strânge mâna
privindu-mă într-un fel indescriptibil
și-a lăsat viața în palma mea ca un abur de nufăr
transpir de fiecare dată în momentul acesta

mă gândesc
cum ne întâlnim pe același tentacul și intrăm hipnotizați
în ochiul mare și rece

tu rămâi captivă în iris
în holul cel mare al sternului
mă întâmpină o carte cu impresii
pe care trebuie s-o completez la plecare
în stomac găsesc un clasor cu timbre rare
lângă inimă chinezării și tuberculi de păpădie endocrină
nu sunt medic! urlă ceva în mine
îmi vine să cad în genunchi
e atâta întuneric amestecat cu sânge!
mâinile mele lucrând ascultă de un alt creier
decât cel pe care-l comand zi de zi
o caracatiță mânuind inteligent bisturiul

sunt atât de obosit
încât nu pot urni culoarea roșie a semaforului
ne vom întâlni mai târziu azi
trebuie să descurc venele arterele și tendoanele astea
clipește măcar te rog!
ca să știu că ți-e dor