mi-e țâța grea
și laptele-i de piatră
viața plecat-a, s-a uscat, e moartă
mă trage nepovestea și verbele-nghețate
mi-a răsuflarea grea înfiptă-n spate…

e luna ca un pântec de fecioară
și buzele se potopesc sleite-n geam
ți-e răsuflarea aprigă, urlată
tăcerile, un abur istovit
ce-l respiram

uitarea se lipește, o cocoașă
diformitate ce te-apleacă la pământ
din rădăcina sunetului te nășteam, femeie
dar sub blestem uitat-am numele-ti
dorit cuvânt…

pe-un umăr îmi răsfir eternitatea
în care-nvălmășesc iubirile-nrămate
bătute-s cărțile și timpii îi amestec
o pasiență și-un destin
încărunțit…

de-a bușilea printre cuvintele glodoase
mânjitu-m-am cu sterpe necuvinte
o rimă leșinată și uscată
mă-ndeamnă și-mi șoptește
ia aminte…

mă lupt cu valurile lașității
și brațele-mi cad frânte
din pământ
noi verbe caută să se înalțe
și aripile nervi își iau avânt…

mă doare…

pod de gheață…

leneșă tăcere…

cornișă…

peste țurțuri

și pustietăți…