Iarna iar s-a plictisit
Printre voaluri de mireasă
Şi a prins, spre asfinţit,
Fumuri de generăleasă.

Le-a cules, fără reproşuri
De pe unde nu te-aştepţi -
Lungi cohorte ies din coşuri
În poziţie de drepţi.

Vântul, mare comandant,
A strâns trupe peste trupe
Şi se plimbă, nonşalant,
Pleznind norii peste crupe.

Termometrul, neatent,
A fost dat ca dezertor -
A pornit locotenent
Şi-a ajuns sergent-major.

Escadrilele de ciori
Pregătite-s de atac -
Câmpul de sperietori
Buluceşte către lac.

Însă lacul nu se lasă -
În armură s-a-mbrăcat
Şi-n oglinda-i năzuroasă
Zace cerul răsturnat.

A luat vreo trei ostatici,
(Două gâşte şi o raţă)
Care stau acum, apatici,
În cătuşele de gheaţă

Şi sub neteda armură
Sadicii obleţi s-au strâns,
Să le coacă o tortură
Pân-or da din râs în plâns.

Doar un brad pitic, sclerotic,
Zgribulit pe sub suman,
Declarându-se nevrotic,
A rămas ce-a fost: pifan

Şi-n curând, având şedinţă
C-o secure psihiatră,
Se trezi, fără sentinţă,
Că a fost lăsat la vatră.

Furibund porni atacul
În vârtejuri de zăpadă,
Crivăţul, turbat ca dracu'
Peste lume stă să cadă

Şi în joaca-i marţială
Râde doamna general,
C-a adus, de plictiseală,
Într-un hal fără de hal

Toată Terra ce tuşeşte,
Fără şal şi pălărie
Şi acum se pregăteşte
Să cadă-n criogenie.

Urlă iarna şi dansează
Şi cohortele-i de ger
Dintr-o dată se lansează
Înghiţind pământ şi cer.

Soarele, bolnav de gripă,
Să le curme sarabanda,
Se încinse într-o clipă
Şi-ordonă 'la loc comanda'.

Iar din şarja cea turbată
Şi din jocul ei nebun,
Iarna iese şifonată
Şi, banal, carne de tun.