* Aşadar ia aminte fiule când te cuprinde următoarea criză de disperare.
Eu trăiesc în disperare tot timpul.
Societatea a perfecţionat condiţiile pentru aceasta.
Este o minune că trec de la o zi la alta
fără a deveni violent, fără să ţip eu însumi că vreau un genocid,
că trec de la o zi la alta fără să-mi tai beregata,
fără să rezist un minut mai mult de furie şi umilinţă,
fiind exclus, judecat, interpretat greşit,
colorat în toate lucrurile, cu inteligenţa negată
– într-un fel fiind mereu la locul nepotrivit în momentul nepotrivit –
suspectat de cea mai mare crimă,
care este pur şi simplu faptul că sunt în viaţă
şi respir aerul de pe această planetă.
Adesea văd femeile privindu-mă,
alarmate când vreau să le ajut la bagaje
ca şi cum pe frunte aş purta inscripţia “tâlhar”.

* Îmbrac ideea aceasta în cuvintele celuilalt.
Îi purific cuvintele, trăind permanent o condiţie existenţială.
Tot ce mă înconjoară contribuie la negarea existenţei,
a valabilităţii mele istorice. Uneori mă întreb dacă exist,
dacă nu sunt cumva o invenţie de coşmar,
o invenţie regretabilă în mintea societăţii...

* Iartă-mi această logoree, dar atât de mult calm, atât de multă agonie în zilele vieţii mele prefigurau dezlănţuirea unei furtuni de cuvinte sau de fapte. Prefer să le spun pe toate acum, o dată pentru totdeauna, pentru a mă putea întoarce la condiţia interioară. Vreau să auzi acestea şi apoi să uiţi să te întorci la omenirea obişnuită, să nu săvârşeşti intolerabila penitenţă de a te apleca înainte încercând să compensezi toate lucrurile pe care cineva le suferă în linişte. Nu mă dezumaniza şi nu-mi insulta inteligenţa încercând să compensezi invizibilele legi josnice care se străduie să-mi tulbure existenţa.
Fii mai prudent. Nu-i lăsa să te dezamăgească. Observă. Trăieşte.
Vezi prin ceea ce ei nu vor să vezi. Nu trăi gândindu-te că toate sunt bune şi frumoase în societate. Dacă îi vezi trăgându-mă în jos nu privi în altă parte. Dacă strig, ascultă. Nu te îndoi.
Dacă un hoţ înarmat, ciudat ca şi mine, apare în ziare, fiind acuzat că a omorât zece oameni, nu mă condamna în mintea ta din cauza tipului de poză oribil mărită. Nu-i lăsa să-ţi manipuleze răspunsul. Fii conştient că sunt legi secrete pentru oameni diferiţi, acestea sunt duse la bun sfârşit de cei nevinovaţi, de fiii şi fiicele tale, de majoritatea oamenilor pe care îi cunoşti şi-i îndrăgeşti. Fii atent la cât de mult eşti recrutat în secret, în complicitate, prin frică, prin dezinformare, prin lipsa contactului, prin întâmplătoare demonizări, prin distorsiuni ale istoriei, prin romancierii iresponsabili, prin jurnalişti, poeţi, producători de filme.
A fi uman înseamnă a fi conştient de frumuseţile şi nedreptăţile vieţii.

* Sunt fără ruşine de partea frumuseţii,
a sufletului, a eroicului în umanitate.
Dar, ca o victimă zilnică a capacităţii umane
de a arunca pe cineva în întuneric,
nu pot să neg tendinţa omenirii de a fi josnică,
de a se complace în laşitate.
Nu cred în starea de furie continuă.
Aleg umorul, inteligenţa, imaginaţia,
dragostea şi vigilenţa sălbatică
drept arme ale mele...

* Ştiu că aceste cuvinte sunt precum apa turnată în nisipul deşertului.
Tu nu le auzi. Cine o simte, ştie.
Şi, mai ştiu că şi tu vei fi judecat în acest proces.
Este mai bine să eşuezi decât să nu vezi...

*Gata, hai să ne întoarcem la treabă...