un felinar de vorbe ne-nhămate
e tot ce noaptea cere de la mine
când trec cu viaţa anilor în spate
spre anii vieţii strânşi ca un ciorchine.

adorm cu existenţa sub mâhnire
cioplind din întuneric visuri albe.
un psalm bizar musteşte-o amintire.
de unde-au apărut atâtea salbe?

mă-ntreb de parcă labirintul fricii
cu ochii plini de lacrimi şi-ndoială
s-ar fi ascuns ca bronzul în efigii.

înzăpezit prin anotimpuri sumbre
pândind să iasă icnetul din ială
un om se poate rătăci prin umbre.