Eleuthyia, Eleuthyia...
amorfă de umbră din inima luminii
unde ochii noştrii ard
aprinşi cu torţe de smochini.
În jur e beznă ca la facerea lumii
şi harfa strunită de flacăra sângelui
cântă-n rhytonul de fum
nuntirea sacră
cu-o nouă vârstă în care,
înmormântaţi cu genunchii la gură,
ca înainte de naştere,
intrăm.

Eleuthyia, Eleuthyia!
lăuntrică peşteră săpată-n tăcere
de apele cuvântului.
Cuvânt,
poartă a vârstelor,
labirint al copilăriei uitate
din care lustrala ceremonie
ne rupe
ca pe-un fruct pârguit
de pe creanga de uimire
a materiei.
Luând cunoştinţă de sine,
glas bărbătesc şi puterea
de-a naşte prin numire,
am primit acum la intrarea
într-o nouă vârstă a lumii,
la ieşirea din copilăria copilăriei,
Eleuthyia, Eleuthyia...