pe umărul lui o pasăre neagră cu ciocul strîmb
poate nu atît de neagră pe cît ar vrea dar e
e cea mai frumoasă pasăre ura lui
cînd prima ușă a pălmuit obrazul ultimului om trist
mai trist decît singur mai strîmb decît ciocul
celei mai pasăre decît neagră dar alei lui [ah]
el stă pleoștit pe-un scaun șchiop
îngînă ultima comandă
încă o dimineață și
păstrați restul
de parcă mi-aş ascunde mâinile
cu degetele schimonosite
sub şalul de mohair cenuşiu
iarnă de iarnă acelaşi pe umerii bunicii
şi oasele degetelor mele nu stau cuminţi
ca puii de cuc într-un cuib părăsit
tremură hămesite
dau să rupă din nou trandafirul perfid de roşu
căţărându-se pe stâlpul casei
le ordon să stea drepte
cât timp pentru mine există o cruce
sau un punct
şi apoi de la capăt
tot mai hău se întrecască
și-un mai dor se-nmargine
cînd înfiptul colț de timp
orele-și venin încarne
neapropie-te plîns-am
lasă focu-și ardă-ncet
dar nici eu m-am auzit
necum tu nebănuindul
fiecare bănuţ de ciocolată reînvie
foamea celor fără adăpost
între blocurile fără streşini
şi fluviul de maşini revărsat
printre umbrelele care ascund cerul
şi reclamele cât opt etaje
în două labe un câine cu lesă
adulmecă eşarfa de mătase artificială
a unei doamne oarecare
dusă de vânt
după toate că e nevinovată
mai e şi
proastă
aceste cuvinte le-am înghesuit
într-un colţ de stradă
lângă covrigăria fără câini cerşetori unde era scris
revin în zece minute
timp de peste un ceas
Urc simultan pe mai multe căi caut intrarea ieşirii un ecou se agaţă de mine cine se rătăceşte în om se condamnă să predice în pustiul din el fără să poată fi auzit nici măcar de el însuşi
Comentarii aleatorii