Canicula a subțiat tramvaiele, șinele, oamenii și timpul. Fiecare stă suspendat în aburul propriu ca sfinții în aură.
El stă la umbră, înfășurat în alb, în camera albă, cu oameni albi, cu picuri la fel de albi ce i se preling spre urechi. E prima lui zi pe aici. Nu vede decât o ceață lăptoasă și caldă. Aude voci, pași, scârțâit de cărucioare, uși deschise încet.
Închide ochii și adoarme, iar în visul lui e frig.
O voce stridentă și o zdruncinătură îl trezește:
înainte de zori
am văzut cum noaptea
îşi băga cornul în pernă
noi eram rotocoale de fum ieşite
din gura pământului
mult
mult după asfinţit ne-ntorceam în
mucul ţigării în urma noastră o droaie de
urme dac-ar fi vrut cineva să le facă rău
s-ar fi găsit o ploaie să le ascundă
mult mult după noi
ars la buze venea
viitorul
restul
îmbătrânise
Urc simultan pe mai multe căi caut intrarea ieşirii un ecou se agaţă de mine cine se rătăceşte în om se condamnă să predice în pustiul din el fără să poată fi auzit nici măcar de el însuşi
fiecare bănuţ de ciocolată reînvie
foamea celor fără adăpost
între blocurile fără streşini
şi fluviul de maşini revărsat
printre umbrelele care ascund cerul
şi reclamele cât opt etaje
în două labe un câine cu lesă
adulmecă eşarfa de mătase artificială
a unei doamne oarecare
dusă de vânt
după toate că e nevinovată
mai e şi
proastă
aceste cuvinte le-am înghesuit
într-un colţ de stradă
lângă covrigăria fără câini cerşetori unde era scris
revin în zece minute
timp de peste un ceas
Comentarii aleatorii