inimi în înveliș de poloniu. în rochiile de seară/ perne cu litere brodate la fel ca prosopul mic de la grădiniță. o pânză. și în spatele ei nu e nimic. în față, o fotografie și vise despărțite de bandaje. ivan și lola merg pe o șină de cale ferată. în aer e senzația dintr-un multiplex gol. aeroplane se rotesc ca vulturii.
înainte de zori
am văzut cum noaptea
îşi băga cornul în pernă
noi eram rotocoale de fum ieşite
din gura pământului
mult
mult după asfinţit ne-ntorceam în
mucul ţigării în urma noastră o droaie de
urme dac-ar fi vrut cineva să le facă rău
s-ar fi găsit o ploaie să le ascundă
mult mult după noi
ars la buze venea
viitorul
restul
îmbătrânise
pe umărul lui o pasăre neagră cu ciocul strîmb
poate nu atît de neagră pe cît ar vrea dar e
e cea mai frumoasă pasăre ura lui
cînd prima ușă a pălmuit obrazul ultimului om trist
mai trist decît singur mai strîmb decît ciocul
celei mai pasăre decît neagră dar alei lui [ah]
el stă pleoștit pe-un scaun șchiop
îngînă ultima comandă
încă o dimineață și
păstrați restul
Comentarii aleatorii