inimi în înveliș de poloniu. în rochiile de seară/ perne cu litere brodate la fel ca prosopul mic de la grădiniță. o pânză. și în spatele ei nu e nimic. în față, o fotografie și vise despărțite de bandaje. ivan și lola merg pe o șină de cale ferată. în aer e senzația dintr-un multiplex gol. aeroplane se rotesc ca vulturii.
fiecare bănuţ de ciocolată reînvie
foamea celor fără adăpost
între blocurile fără streşini
şi fluviul de maşini revărsat
printre umbrelele care ascund cerul
şi reclamele cât opt etaje
în două labe un câine cu lesă
adulmecă eşarfa de mătase artificială
a unei doamne oarecare
dusă de vânt
după toate că e nevinovată
mai e şi
proastă
aceste cuvinte le-am înghesuit
într-un colţ de stradă
lângă covrigăria fără câini cerşetori unde era scris
revin în zece minute
timp de peste un ceas
e vara în toi mă clatin ca o femeie
în care oamenii nu au văzut niciodată femeia
ei spuneau că ei sunt brutus eu că nu sunt cezar
ecce mulier
s-a crăpat cerul de vară nu vor fi cutremure sau războaie
e bine e călduţ şi domol
lucrurile nu cad de-a valma spre centrul pământului
nici ochii îndrăgostiţilor nici gelozia care îi pândeşte
fiindcă sunt fericiţi
nici iubirea faţă de aproape fiindcă e invidiată
Comentarii aleatorii