inimi în înveliș de poloniu. în rochiile de seară/ perne cu litere brodate la fel ca prosopul mic de la grădiniță. o pânză. și în spatele ei nu e nimic. în față, o fotografie și vise despărțite de bandaje. ivan și lola merg pe o șină de cale ferată. în aer e senzația dintr-un multiplex gol. aeroplane se rotesc ca vulturii.
pe umărul lui o pasăre neagră cu ciocul strîmb
poate nu atît de neagră pe cît ar vrea dar e
e cea mai frumoasă pasăre ura lui
cînd prima ușă a pălmuit obrazul ultimului om trist
mai trist decît singur mai strîmb decît ciocul
celei mai pasăre decît neagră dar alei lui [ah]
el stă pleoștit pe-un scaun șchiop
îngînă ultima comandă
încă o dimineață și
păstrați restul
fiecare bănuţ de ciocolată reînvie
foamea celor fără adăpost
între blocurile fără streşini
şi fluviul de maşini revărsat
printre umbrelele care ascund cerul
şi reclamele cât opt etaje
în două labe un câine cu lesă
adulmecă eşarfa de mătase artificială
a unei doamne oarecare
dusă de vânt
după toate că e nevinovată
mai e şi
proastă
aceste cuvinte le-am înghesuit
într-un colţ de stradă
lângă covrigăria fără câini cerşetori unde era scris
revin în zece minute
timp de peste un ceas
compilație după ancuța și cozan cu ușoară tendință libertină
iubește-ți aproapele. iubește-ți aproapele tău
nenorocitule, și uită de aproapele meu
pentru că degeaba îți spun, fericitule, să urăști
prost ești și prost vei rămâne
aproapele tău iubește-ți, nenorocitule,
cît încă ai pe cineva lîngă,
cît încă mai simți pești morți
în stomac. (yeaks)
de aceea zic. iubește-ți aproapele tău, nenorocitule.
și copacii în floare sunt plini de albine
lumina se ridică din trupul meu
eu încasam curele la fundul gol
și dimineața suspinam ușor, prin somn
tot mai hău se întrecască
și-un mai dor se-nmargine
cînd înfiptul colț de timp
orele-și venin încarne
neapropie-te plîns-am
lasă focu-și ardă-ncet
dar nici eu m-am auzit
necum tu nebănuindul
Comentarii aleatorii