înainte de zori
am văzut cum noaptea
îşi băga cornul în pernă
noi eram rotocoale de fum ieşite
din gura pământului
mult
mult după asfinţit ne-ntorceam în
mucul ţigării în urma noastră o droaie de
urme dac-ar fi vrut cineva să le facă rău
s-ar fi găsit o ploaie să le ascundă
mult mult după noi
ars la buze venea
viitorul
restul
îmbătrânise
Dâmboviţă apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce. Dulcele rămâne mai puternic în amintire. Şi după ce râul seacă râsu’-plânsu’ vremurilor este partea cu rădăcină adâncă în creier ca un fel de hrean. Îl foloseşti ulterior drept condiment vrând-nevrând. Pişcă la limbă. Întâlnirile întâmplătoare ale vieţii cu oameni îmbrăcaţi la fel ca tine, cântecul despre cuc la radio chiar când îţi cântă cucul în grădină, felul în care câte un copil se joacă în faţa blocului strigând papalaşcă exact după ce tu scrii în memoriile tale despre amărâta aia de papalaşcă din noroiul de pe uliţa copilăriei.
Obiectele încapsulează mici bucăţi de timp, frânturi de oameni, capturi de vremuri.
Sunt oglinda vieţilor noastre întrepătrunse, martori muţi ai tuturor răstălmăcirilor umane.
Migălos cusute printre noi, ele sedimentează momentele din trăirea noastră colectivă. O iluzie dulceagă, un vis de vară, o amintire tulbure - sunt toate prinse în fragmentele acestea de materie dimprejur.
Crâmpeie autiste, le cioplim mereu sub dalta faptelor noastre, ce supuşi ascultători avem!
Le dăm viaţă, sens, istorie şi trecut şi de atâtea ori, şi ele nouă.
Urc simultan pe mai multe căi caut intrarea ieşirii un ecou se agaţă de mine cine se rătăceşte în om se condamnă să predice în pustiul din el fără să poată fi auzit nici măcar de el însuşi
Comentarii aleatorii