pe umărul lui o pasăre neagră cu ciocul strîmb
poate nu atît de neagră pe cît ar vrea dar e
e cea mai frumoasă pasăre ura lui
cînd prima ușă a pălmuit obrazul ultimului om trist
mai trist decît singur mai strîmb decît ciocul
celei mai pasăre decît neagră dar alei lui [ah]
el stă pleoștit pe-un scaun șchiop
îngînă ultima comandă
încă o dimineață și
păstrați restul
e vara în toi mă clatin ca o femeie
în care oamenii nu au văzut niciodată femeia
ei spuneau că ei sunt brutus eu că nu sunt cezar
ecce mulier
s-a crăpat cerul de vară nu vor fi cutremure sau războaie
e bine e călduţ şi domol
lucrurile nu cad de-a valma spre centrul pământului
nici ochii îndrăgostiţilor nici gelozia care îi pândeşte
fiindcă sunt fericiţi
nici iubirea faţă de aproape fiindcă e invidiată
Urc simultan pe mai multe căi caut intrarea ieşirii un ecou se agaţă de mine cine se rătăceşte în om se condamnă să predice în pustiul din el fără să poată fi auzit nici măcar de el însuşi
inimi în înveliș de poloniu. în rochiile de seară/ perne cu litere brodate la fel ca prosopul mic de la grădiniță. o pânză. și în spatele ei nu e nimic. în față, o fotografie și vise despărțite de bandaje. ivan și lola merg pe o șină de cale ferată. în aer e senzația dintr-un multiplex gol. aeroplane se rotesc ca vulturii.
Comentarii aleatorii