fiecare bănuţ de ciocolată reînvie
foamea celor fără adăpost
între blocurile fără streşini
şi fluviul de maşini revărsat
printre umbrelele care ascund cerul
şi reclamele cât opt etaje
în două labe un câine cu lesă
adulmecă eşarfa de mătase artificială
a unei doamne oarecare
dusă de vânt
după toate că e nevinovată
mai e şi
proastă
aceste cuvinte le-am înghesuit
într-un colţ de stradă
lângă covrigăria fără câini cerşetori unde era scris
revin în zece minute
timp de peste un ceas
înainte de zori
am văzut cum noaptea
îşi băga cornul în pernă
noi eram rotocoale de fum ieşite
din gura pământului
mult
mult după asfinţit ne-ntorceam în
mucul ţigării în urma noastră o droaie de
urme dac-ar fi vrut cineva să le facă rău
s-ar fi găsit o ploaie să le ascundă
mult mult după noi
ars la buze venea
viitorul
restul
îmbătrânise
Obiectele încapsulează mici bucăţi de timp, frânturi de oameni, capturi de vremuri.
Sunt oglinda vieţilor noastre întrepătrunse, martori muţi ai tuturor răstălmăcirilor umane.
Migălos cusute printre noi, ele sedimentează momentele din trăirea noastră colectivă. O iluzie dulceagă, un vis de vară, o amintire tulbure - sunt toate prinse în fragmentele acestea de materie dimprejur.
Crâmpeie autiste, le cioplim mereu sub dalta faptelor noastre, ce supuşi ascultători avem!
Le dăm viaţă, sens, istorie şi trecut şi de atâtea ori, şi ele nouă.
Dâmboviţă apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce. Dulcele rămâne mai puternic în amintire. Şi după ce râul seacă râsu’-plânsu’ vremurilor este partea cu rădăcină adâncă în creier ca un fel de hrean. Îl foloseşti ulterior drept condiment vrând-nevrând. Pişcă la limbă. Întâlnirile întâmplătoare ale vieţii cu oameni îmbrăcaţi la fel ca tine, cântecul despre cuc la radio chiar când îţi cântă cucul în grădină, felul în care câte un copil se joacă în faţa blocului strigând papalaşcă exact după ce tu scrii în memoriile tale despre amărâta aia de papalaşcă din noroiul de pe uliţa copilăriei.
Comentarii aleatorii