- Ești cerșetor.
Cuvintele s-au desprins ușor de pe buzele copilului. „Cred că e o întrebare”, își spuse cerșetorul la auzul acelui clinchet fin. Pustietatea celor câțiva ani petrecuți la fermă îi revenise în minte. Poate e prea mult spus fermă. Așa îi spunea doar bătrânul acela, singurul care dormea în casă. Era de fapt o groapă în timp și vai de cel care se trezea aruncat acolo! Mai are și acum undeva prin buzunare bucata de hârtie pe care notase trecerea. Era trecut puțin de ora 2 cand s-a dezmeticit... Ai dormit destul, spuse cineva cu enervare în glas. Ia sapa de acolo și hai să mergem că trebuie să apară bătrânul și va fi vai și amar... L-a urmat fără să clipească măcar. „Ce săpăm noi aici?” Celălalt, oprindu-se brusc îl fixă cu privirea: „Ne săpăm zilele!”
- Câți ani ai?
De când cu temperaturile astea insuportabile parcă totul devine confuz şi amestecat! Parcă ţi-ai trăi viaţa sub un clopot de sticlă incandescentă, acolo unde gândurile, proiecţiile personale, visele se atrofiază. Devin crâmpeie dintr-o trăire halucinată. Uneori, înspăimântătoare...
Venisem mai devreme acasă de la turul pieţelor. Căci, cine a spus că pensionarii sunt şoimii pieţelor, nu s-a înşelat. Zi de zi aterizez cu retina lacomă de novitále printre tarabe. Care, dureros de trist, afişează, invariabil - impasibile la monstruoasa criză planetară - tot aceleaşi preţuri de multe ori inaccesibile multora.
Şi ce numeam somn era o scufundare înceată într-o mare densă, obscură, caldă, în care ploua cu solzi şi în fiecare solz pâlpâia o culoare şi în fiecare culoare se întrupa o poveste mişcătoare cu braţe lungi care nu se sfârşeau niciodată în palme, ci adânceau în ele fântâni, iar în fântâni alte ape, dense, obscure, calde în care ploua cu solzi şi-n fiecare solz o culoare...
ninge discret vals lent
în vitrina negustorului de antichități marmurele au început să danseze arse de-amurg
un plastic verde-albăstrui cu margini de siliciu pentru identificare biletul de călătorie i-au spus că va pleca puțin mai înainte starea de iritare gustul cafelei fără cofeină amintiri dintr-o altă fișie de timp nu zăboveau niciodată mai mult legea comodității cei care eludau legea erau trimiși să experimenteze tot ce putea fi mai neplăcut
batiscaful înainta
luminile în schimbare ale aurorei de pe Tethys umbrele planetei mamă un dans indescriptibil de-a lungul nesfîrșitelor întinderi de gheață imparțiabile geometrii strălucire senină perenă clară
Paharul avea gura un pic ciobită şi lui îi plăcea să-şi plimbe degetul exact pe locul acela tăios, cicatrice în carnea de sticlă.
Din vântul de hârtie, colaje arse, în spirale; oraşul dispărea mocnind încet, bucată cu bucată.
O aştepta pe femeia aceea furată, ademenită îndelung sub umbre. Îşi făcuse un obicei din a le fura, rostogoli, mototoli în sărutări şi destrăma în mângâieri, până când pieptul i se despica în două: sufletul lui cu lame în balans. Soarele de hârtie, lipit cam strâmb pe cerul de hârtie. Şi o bucată de tapet murdar căzut la colţuri, lângă bar. Printre amprentele murdare de pe geam, o muscă zumzăia în cercuri către etajul doi de peste drum.
Comentarii aleatorii