Parerea mea e ca versificatia este cam greoaie, mesajul ar fi mult mai limpede si mai clar daca versurile nu ar fi atat de "rupte". Este drept ca acest procedeu este destul de interesant si folosit de multi autori (si eu mai scap asemenea chestii dar incerc sa le limitez la strictul necesar). Pentru conformitate incerc sa redau aici cam cum as vedea eu acest poem versificat: "ni se trage de la cuvinte sau poate de la lipsa lor acută de îmblînzire oricît le-am repeta pentru noi înșine am rămîne tot asimetrici în jurul inimii de unde vin izvoarele cu luntrea morții plutind într-un fel de evadare despre care ne promitem în fiecare zi că nu va fi nici prea departe și nici prea vinovată de simpla imposibilitate a învierii la doi ne desfacem din așternuturile carnivore ale timpului defect ca și cum l-am șterge pentru totdeauna din căușul pieptului înălțîndu-ne spre banalele noastre trădări ca un orb care pipăie tavanul după o noapte de dragoste căutîndu-și cioburile dar cuvintele ne revin simple așa cum le-am lăsat fiecare sub gîndurile lui iar viața devine ceea ce ni s-a spus mereu ca un fel de scuză a faptului că ne-am născut lăsînd loc tăcerii" Finalul mi se pare remarcabil, nu degeaba am spus eu candva ca Titarenco este unul dintre putinii poeti contemporani pe care ii cunosc si caruia ii sta bine cand filozofeaza :-) Debutul poemului insa mi se pare perfectibil, exprimarea "ni se trage de la" este usor frivola, avand in vedere trimiterea catre jargon. Bobadil. P.S. Scuze ca prin copy-paste am stricat diacriticele textului :-)