Virgil -
...
s-au dus drumurile
zilei de luni
într-o călătorie singulară
etimologică prin subtilități
spre miazănoaptea fiecărui cuvînt
am rămas cu parfumul locului gol
din mijlocul frazelor
ca o gaură perfectă
în diafragma transparentă dintre săptămîni
răstignirea lemnelor pe umerii mei
este doar o umbră grea
stropită cu must
și crăpată de sus pînă jos
ca o pîine
într-o noapte
de praznic
uneori mă strivește
o corabie imensă
chila ei maiestuoasă
ca o pogorîre de îngeri
în mijlocul scăldătoarei
plutesc rămășițele
sufletului meu
obișnuit
cu lumina lăptoasă
a zilei
Poezie:
Comentarii
lizuca -
ultima parte a poemului mi se pare cea mai reusita, din punctul meu de vedere. 'ramasitele de suflet', senzatia de strivire pe care o resimte fiinta coplesita de lumea nevazuta, au un impact puternic asupra cititorului.
Virgil -
da, este un fel de calatorie de sensuri dintr-un teritoriu spre altul. multumesc de trecere si comentariu. cred ca in a doua parte puterea de sugestie a fost mai eficace.
Madim -
"netulburarea apelor" scrisă în trei părți. sunt poate trei stări; prima stare este o pierdere, o zi de luni, a doua parte este doar "o umbră grea", a treia este "o corabie imensă", un fel de călătorie "ca o pogorîre de îngeri"... am răstălmăcit un pic versurile tale, ca și cum aș fi avut în față o ghicitoare. ghici cine (ne)tulbură apele? nu știu să răspund, poate că de cele mai multe ori sunt altfel de răspunsuri... m-am oprit la timpul 2, acolo am găsit un posibil răspuns... "răstignirea lemnelor pe umerii mei". aparent am crezut că lemnele sunt ușoare... dar... "este doar o umbră grea"... strofa a 2-a este preferata mea. acolo este o pâine caldă... pâinea acestui poem. Madim
mariana -
Am recitit poezia. I Îmi pare structurată pe trei momente diferite, trei stări de suflet, stări existențiale. Le reunește persoana prin experiența câștigată. Sufletul fărâmițat, în plutire liberă... în final...
Sapphire -
Am perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".