nu mai accept pauzele de respirație aș vrea să pătrundă
în mine tot aerul deodată

prima persoană din viața mea pe care aș uita-o aș fi eu
apoi aș deveni altcineva la fel de monstruos l-aș închide
în cameră cu mine
un fel de fiară ca o pâine putrezită peste care voi călca de mii de ori
până s-ar transforma în mici cristale de gheață ascultând sunetele
și ele mărunte sunetele acelea pe care le provoacă ploaia când alunecă
violent prin țevi
la fel ca nepăsarea șoferilor de autobuz față de hoarda de oameni
poeții din pântecele noastre fertile
necontrolabili frumoși mereu de moment
aceiași noi

mai e puțin și petele de cerneală se vor transforma într-un sânge cărnos
iar dârele lor ți se vor întipări pe creierul moale
ca și cum iubirea ce o ai pentru mine ar fi unica poartă
spre distrugere
cu tot cu durerea semnată pe fiecare carte
întâi data și locul nașterii semnele în formă de floare
și în sfârșit numele
acel nume supt rămas fără vlagă
umbra mea care se întinde până în rusia ca niște plete foarte lungi
se digeră încontinuu
tot aerul deodată