ca un elastic m-am întins către tine
cu brațele am cuprins pământul ca pe o bilă albastră
tu, învârtind trei degete, rotind gâtul, ți-ai prins părul frumos
și ai deschis fereastra sfântului duh

mi-am astupat urechile să nu aud să nu aud
dar toate cuvintele ieșeau pe gura porumbelului sub formă de ou zburător
de sub pleoapa sidefie a oului ieșea, aplecat, liniștit, câte un goliath
din pieptul tău, năpraznic lovind cu piciorul fereastra, perechea sa, david, cu praștia plină ochi de ochii lui goliath

tu surâdeai aievea spre mine cu mâinile încrucișate
cu elasticul rotindu-se lângă genunchi
stăteai picior gol peste picior gol
cotul tău gol înțepa coaja unui ou de arhanghel mut ca o pierdere
într-un punct imobil, translucid
punctul se prefăcu linie, pârâind, încolăcindu-se pe genunchii mei zgâriați în geana cea luminoasă
linia fereastră
eu sângeram încă de adevărul tău cu mâinile peste urechi
și vedeam cum țipătul scoate o mână afară

totuși, nu era teamă în ochii mei iubitori
în ochii tăi era și nu era, lenevoasă, dragostea, era libertatea, rătăcirea, ostoirea
mă puteam împușca orișicând
era timp, era orișicând timp
ba trăgeam amândoi de capetele lui și,
de fericire, săream coarda cuvintelor
apoi adăstam cu sângele în obraji lângă rotula ta visătoare
și așteptam să-mi cadă pământul, rotunjit de buzele tale, în gură

mai era un joc – și apoi te las, însingur, s-a sfârșit și mi-e sete de somn-
jocul de-a ura, cu mine și cu tine de-a dura
ții minte cum, într-o zi, vai, încâlcindu-ne mințile, gâfâind, am urât oul dinspre care ne-am prefăcut?
cum despleteam noi mâinile în oul prezent, cel foarte strâns
și apoi mai era coaja cea mare, de nevăzut, de nepetrecut

ps: arhanghelul li-ca li-ca s-a spânzurat de nimica