post blue

imaginea utilizatorului emiemi

astăzi mă declar decedat
am scris cu majuscule în piața gării de nord
scrisul meu se înălța ca un afiș promoțional
proprietar vînd moarte cu acte în regulă
eram o sală de așteptare în care oamenii stăteau o vreme
apoi dispăreau
mă agățam de hainele lor urlam
priviți nu mai am umbră am mîncat-o în timp ce așteptam trenul
am tăiat-o felii
am făcut-o kebab

verdenegruverdenegruverdenegru
iepuri de cîmp și rulote
apoi combinate
apoi sonde
apoi miros de petrol și obsesia mea pentru explozii
cînd eram mic lîngă bloc duduia o centrală termică
o dată pe săptămînă venea o cisternă cu păcură
eu visam că fac baie în păcură și arunci totul în aer

femeia din fața mea dormea cu gura deschisă
îi vedeam limba roșie un fel de rană
îi vedeam sînii ca doi fazani pe un cîmp
controlorul îmi făcea șmecherește cu ochiul
mă întreba cu cine vorbesc
am inventat niște chipuri i-am zis
acum le mint că lucrez într-o ceainărie pe malul tamisei

o lună roșie ca cel mai roșu pămînt în vremea secetei
senzația că orice femeie ești tu
dorința stupidă de a dormi cu ea într-un fel de prelungire
a nopților noastre
adulmecatul ei
ca o vită adulmecînd mîna stăpînului

femeia din fața mea mînca burgeri
mi-am dorit și eu carne de om
unii spuneau c-ar avea gust de pește alții
de porc
nu mai erau oameni în tren
doar handsfree-uri și ipod-uri

limba mea atîrna ca o cravată neglijentă
nu mai aveam cuvinte în gît aveam un ghem
de care oamenii trag ca pisicile firul de lîna
un copil îmi făcea semn cu mîna
controlorul mă întreba cu cine vorbesc
i-am zis am imaginat un dumnezeu boshiman
zile întregi stă la pîndă
și vine o noapte ca asta cînd te uiți în golul de-afară și-ți înfige în ceafă
turla unei biserici

cînd voi ajunge la tine îmi voi deschide o mică afacere
voi fi ghicitorul în trenuri
pentru niște bănuți și o șansă
o să-ți ghicesc în ce vagon stai
ori dacă te așteaptă cineva la capăt

Comentarii

undeva pe la mijloc textul devine prea incarcat cu prea multe detalii. am senzatia ca daca exista o meteahna in textele lui emilian pal aceasta poate fi definita ca scufundarea in oniricul detaliilor. ajungi sa iti doresti mai mult aer.

Eu apreciam detaliile sufocante în proza lui Emil. Ca un fel de marcă. Un fel de "citește cine vrea, scapă cine poate". Și din magia textelor lui scăpam mai greu. Numai că ultimele texte postate denotă o involuție, părerea mea de doi lei (sper să nu-mi ceară acte Virgil pe expresia asta, că n-am). E drept, poate este o etapă prin care trebuie să treacă autorul, dar eu una găsesc coborârea sa în cotidian lipsită de inspirația cu care mă obișnuisem. Cu alte cuvinte, dacă handsfree-ul e doar handsfree, mă mulțumesc să citesc ziarul. Eu una aștept, și nu trenul.