Luni dimineață. Se deschid calculatoare. Se adună hârtia din faxuri. Pe fața tipei la vreo 30 de ani, care iși toarnă cafea la filtru în ceașca pe care zâmbește emailat o vacă mov, se văd incă urmele cearceafului mototolit. Cineva cască nocturn. Tastaturile chițăie sub degete.
Săgeata liftului se aprinde verde în sus, semn că se urcă. Se aude un huruit slab. Ușile se deschid la 6. Din lift iese EA.
EA se îndreaptă cu pași siguri spre biroul din față, unde secretara, puțin cam palidă și dezordonată, scrie deja un mail iubitului ei cibernetic.

Primul pas – intră în câmpul vizual al angajaților firmei. Tocul mușcă din covorul de exterior, culoare gri – că ține la tăvăleală. Mușchii gambelor se contractă nervos la fiecare pas și o propulsează ritmat pe coridor. EA își dă la o parte șuvița rebelă din dreptul ochilor. Acum se văd și mai bine buzele pline, roșu aprins. În timp ce merge deschide pe rând, fără grabă, nasturii hainei. Se văd acum sânii, înfipți bine in sutienul push-up, explodând alb în decolteul bluzei. Prin geamurile care despart coridorul de birouri, scena se derulează în slow motion. Bărbații erecți răman pe freeze, cu degetele încă butonând isteric, câteva telefoane cad fulgerate. Doar ochii mai mișcă simultan în orbitele iritate de prea multe nopți de nesomn, în direcția noii venite. Se mai aude doar sunetul tocului lovind podeaua și bâzâitul aparaturilor. Pe fruntea lui Dănuț, operator credite, se prelinge o broboană de sudoare alb-mat care pică în ceașca de cafea cu pleosc. Tensiunea atinge maximul suportabilului. Aerul se încinge în întreaga clădire. În tandem, cablurile laptopurilor încep să sfârîie, pocnesc electric. Birourile sunt acum inundate de o lumina alb-albăstruie, selenară. Laptopurile se deprind si ele, propulsate de unda aceea de șoc, cu ecranul negru, mort, și planează mecanic prin încăperi ca niște corbi stingheri, croncănind plastic.

EA ajunge in dreptul biroului secretarei acum. Intră. În urma ei se aud bufnituri. Nicu țipă. Și-a vărsat cafeaua în poală. EA surâde mulțumită, dar nu întoarce privirea.

- Am fost chemată pentru un interviu la ora 12.

Secretara îi dă iubitului virtual un pupic emoticonic și ridică privirea. În acel moment, pupilele i se dilată. Simte cum sângele urcă în vene, pulsând incontrolabil, în ritm ritualic de-nperechere, mai sus, și mai sus, îl simte cumulat tot-tot în gât, apoi în creier. Nu poate spune nimic. Arată doar ușa directorului. În secunda 2 calculatorul scoate un sunet metalico-oftat, și moare cu poc. EA intră fără să ciocăne în biroul directorului. Secretara privește buimacă în jur, fără să iși dea seama cu certitudine ce s-a întâmplat.