"Lamentatia Pandorei" mi se pare un titlu interesant, in masura in care aseaza textele intr-o lume credibila in care raul a fost eliberat, univers al sperantei ca unic refugiu ce mai ramane omului pentru a continua sa traiasca. M-a frapat intotdeauna prezenta femininului atat in ipostaza in care dezleaga portile raului (la fel si caderea din raiul biblic) dar si ca pastratoare a sperantei... raul vine in lume printr-o femeie ce este pacalita de forte extramundane dar tot femeia este cea care are rolul de a ne invata sa traim in aceste conditii. Gasesc foarte potrivit acest titlu. Textul este scris intr-o forma minimala, esentializata prin recurs la acte pe cat de banale pe atat de firesti omului... scrisul inteles aici, in forma sa larga, ca gen proxim si cuvantul ca diferenta specifica, vorbele, vederea, particularizarea/interiorizarea acesteia, in speta simtirea, silaba ca si cautare a unei punti intre subiectiv si nevoia de socializare. Postarea eului cugetator intr-un timp-cascada, cum ar zice Frobenius, in pofida eforturilor de asimilare a prezentului degaja o atmosfera tragica. Uneori lamentatia (ma gandesc acum la actul prosternarii si a punerii cenusii in cap) e doar o parte a unei "silabe" care se vrea intregita prin iubire, prin nevoia dualului feminin-masculin. Poate ca nu este chiar justificata utilizarea ca titlu chiar a primului vers... imi da o impresie de stagnare. Dar acest proedeu este uzitat si ramane la latitudinea fiecaruia daca sa-l foloseasca ori ba. O poezie care mi-a placut.