bătrîna întinde mîna moneda se rostogolește în baltă. bătrîna își privește chipul în apă parcă n-ar fi ea parcă e o monedă pe care viața o încearcă cu dinții.
ziua nu respirăm. ziua sîntem încremeniți într-un fel de mișcare continuă. noaptea sîntem mult mai aproape. noaptea e aerul nostru ne umflă plămînii ca pe niște baloane cu aer cald în care urcăm și privim înspre noi cu mirare ce peisaje frumoase avem.
bunica mea a trăit tot atîția ani cît un templu maiaș. tot timpul zicea fetelor dacă o fi să mă duc să nu mă duc într-o zi călduroasă că vor fugi toți de mine. și s-a dus într-o zi cînd urșii polari nu găseau de mîncare au trecut podul de gheață și au ajuns în sat. eram primul din cortegiu și pielea de pe mîini mi-a rămas pe o cruce. de atunci eu sînt cressus și tot ce ating se transformă în carne.
bunicul mergea cu bicicleta kilometri întregi și o înscria pe maică-mea la liceu. mama fura sapa și se îngrijea de porumb ca înr-o creșă unde toți copiii sînt aurii și se joacă de-a creșterea. mama mea a trăit bine printre tulpini și albine. și-a făcut casă pe țeasta orașului cînd a venit vremea a intrat în pat și-a tras plapuma pînă la gură a dormit puțin apoi s-a dus la rîu. noi veneam într-un coș de nuiele cu tot ce ne trebuie pentru viață. cînd a crescut frate-miu s-a făcut bucătar în londra. n-am văzut pe nimeni care să taie mai rapid ca el pămîntul în cubulețe și pe deasupra să nu-i lăcrimeze ochii. cînd am crescut mergeam în coloane oficiale în spatele unor sicrie ermetice făceam transmisiuni radio despre ce se întîmplă în mine.
e mult de atunci. peste ochi mi s-a pus o crustă ca o salină abandonată. nu mai țin minte nici fuga dintîi nici mîinile tatălui nici frunzele de tutun crescute în loc de bradul de crăciun. peste ochi mi s-a pus o pieliță ca atunci cînd puiul iese prima oară din ou și se aruncă în brațele fricii.
era o vreme cînd rîdeam mult îmi dezveleam dinții perfect ca și cum ai trage dimineața plapuma de pe o femeie. pe-atunci aveam cu cine să ies în oraș să spun bancuri să scriu în ganguri aceasta e o durere pe care eu am lăsat-o în urmă.
apoi a venit fractura de zigomat acceleratul iași-timișoara și groaza. oamenii au băut din mine de parcă ar fi fost o turmă de cerbi care seara se îngrămădește la adăpătoare.
roțile mașinii au scrîșnit a mai clipit o dată pasărea apoi s-a chircit ca pămîntul în plină secetă. în ziua aceea iubita mea a plîns mult. spunea că n-o să-și ia permisul niciodată și că străzile o vor striga pe numele de familie ca pe un deținut la apelul de seară. i-am spus nu-ți fie frică așează-te între umerii mei și te voi duce acasă. cînd voi obosi îmi dai o bucată din coapsele tale.
Comentarii
Sancho Panza -
domnule, m-ai lasat fara grai...mare noroc cu tastele! era o vreme cand poezia se citea pe nerasuflate si coastele deveneau stramte ceva lovea in cusca oaselor ca un pui incercand sa iasa din ou (...iarta-mi modesta incercare.) si acum sa argumentam penita aiasta: pentru: "bătrîna întinde mîna moneda se rostogolește în baltă. bătrîna își privește chipul în apă parcă n-ar fi ea parcă e o monedă pe care viața o încearcă cu dinții." si "eram primul din cortegiu și pielea de pe mîini mi-a rămas pe o cruce. de atunci eu sînt cressus și tot ce ating se transformă în carne." si "peste ochi mi s-a pus o crustă ca o salină abandonată." si "oamenii au băut din mine de parcă ar fi fost o turmă de cerbi care seara se îngrămădește la adăpătoare. " si mai ales pentru finalul asta care te arunca in poveste. si pentru felul in care biografia nu e decat un pretext pentru text. si pentru faptul ca demonstrezi ca metafora inca are viata in ea si ca nu-i vom urma in curand cortegiul. (si pentru ca dupa lectura unei astfel de poezii nu-mi mai pasa nici de tigarile fumate pana la ora asta, nici de faptul ca maine ma voi clatina pe tocuri, trecand printre oameni care habar nu au ca ea a fost scrisa). numai una bucata (ce pacat!) penita.
Snowdon King -
Nu stiu cati au auzit de Charles Bolduc. Un tanar prozator de pe acilea care a scris acum vreo 2-3 ani o carte cu numele LES PERRUCHES SONT CUITES. Mi-a picat in mana la recomandarea cuiva si am ramas profund impresionat. Texte scurte, 2-3 pagini, imagini din viata de zi cu zi combinate cu secvente erotice, horror, dragoste, amintiri, un autor care stie sa-si exploreze si sa nareze cursiv cele mai spontane si complicate ganduri, dandu-si in acelasi timp si raspuns la intrebarile pe care si le pune. In fine, Emilian are imaginatie si se apropie cumva de acel autor. Ii recomand sa-si grupeze textele intr-o ordine cronologica si sa le dea forma unui volum de povestiri scurte ce ar prinde bine la public. De ex, capitolul I, Copilaria, subcapitole, bunici, martieni, vietnamezi. Capitolul II - Iubirea, ea, el amorul, despartirea Capitolul III - Poezia, ateliere literare, foamea de cuvinte si nu numai. Sa pastreze si doza de tristete, si cea de nebunie, si cea de ironie, si cea de imaginatie. Daca le grupezi si le aranjezi pe toate, in asa fel incat sa-l atragi pe cititor in universul tau bine conturat, logic, succesiv, poti avea succes. Dzeu da dar nu baga si-n sac si timpul trece extraordinar de repede. Concluzia mea, Emilian Pal are valente de prozator, are potential enorm, asa cum o confirma si textul de fata.
emiemi -
Adriana, multumesc frumos, mi-a placut finalul comentariului tau. Ionut Caragea, textele sint deja grupate si ele inca se scriu. Mi-ar fi placut, intr-adevar, un volum pe care sa-l intitulez Story of a city, un volum de proza scurta, pentru ca eu cred ca ma prinde mai bine proza. Uneori poezia imi iese sau nu, dar cel mai bine ma scriu fara semne de punctuatie si dintr-o respiratie.
alma -
Singura chestie, daca ai renunta la trenul Is-Tm, textul acesta ar avea valente universale. Concluzia mea de mult timp e ca Emilian Pal e cel mai bun scriitor din generatia lui si din muuulte generatii trecute si viitoare, la un loc. Am zis.
Virgil -
te rog sa recitești și să editezi textul. am găsit cel puțin două greșeli de tipărire
Snowdon King -
Emilian este evidnet unul dintre cei mai talentati autori virtuali... poate cu mult sacrificiu si daruire va izbuti sa "intre" candva si in lumea buna a literaturii. Insa nu trebuie supraestimat si comparat cu Stanescu, Sorescu, Blaga, Barbu, Noica, Paler, Ivanescu, Eliade, Cioran, ca deja o dam in SF-uri. Oamenii aia au fost niste titani ai literaturii. Comparatiile astea nu numai ca ii fac un rau, dar il si inhiba. Alma, apropos, cand dai o penita, fa si tu o incercare de critica pe text. Ca daca intri pe autori si spui: asta-i cel mai bun din lume si apoi ii dai si penita, denota nu numai incultura dar si faptul ca nu respecti regulamentul care spune clar, comentariile sa contina observatii pertinente. Ti-am zis astea pentru ca profetul probabil n-a observat si pentru ca, daca vreti sa ridicati un pic nivelul siteului, trebuie sa aratati mai multa seriozitate cand incercati sa legati doua cuvinte intr-un comentariu. Se numeste respect de sine si respect pentru autor. Am zis.
Sancho Panza -
Alma, da, n-ar fi rau sa justifici penitele. Macar de dragul celorlalti membri ai sitului, care ar invata cum se face o critica justa pe text. Contam pe experienta ta. Ionut Caragea, as propune sa-i lasam si istoriei literaturii ceva de facut. Alma, totusi, a nuantat, afirmand ca este "concluzia ei". Personala.
emiemi -
Ca sa ne intelegem bine: ma onoreaza aprecierile in masura in care e un text in care am pus cit mai mult din mine si e receptat ca atare. Nu-mi doresc sa am un loc in literatura, nu m-am comparat niciodata cu Nichita, Sorescu, Naum. Daca se simte ceea ce am vrut sa transmit, pentru mine e mai important decit orice volum pe care l-as scoate. Toto timpul mi-am spus ca daca va fi vreodata sa scot o carte, am s-o scot in patru exemplare: unul pentru mine, unul pentru un raft oarecare dintr-o librarie oarecare, unul pentru cine vrea si unul pentru mama. O apreciere sincera pentru mine e mai importanta decit un loc in literatura. Stiu exact unde ma situez; uneori imi iese, alteori nu. Multumesc tuturor de critici si aprecieri.
alma -
Nu am chef si nici timp sa stau sa scriu justificari de penite. Exista si varianta sa mai comentez pe sitele asta cand o sa am timp de scris comentarii justificatoare de penite. Voi alegeti. Daca Emilian ar avea conditiile financiare si economice ale lui Sorescu, Stanescu si ceilalti enumerati de voi, ar fi mai mare ca ei, in ierarhia culturala romaneasca. Emilian, ce zici tu despre volum sunt texte infantile, ma scuzi. E important sa scoti zeci de volume, nu unul. Si nu ma refer la numarul de exemplare. E mai important ca banii aruncati pe copaci morti intru nemurirea poeziei, sa ii donezi la o casa de copii. Am auzit ca la Brumar s-a ajuns la 4-5 mii lei si mai mult. Piei, satana! Eu o sa imi scot volumul pe 1 cd si atat, ma costa 1 leu.
Snowdon King -
Alma, in privinta gusturilor si sistemului tau de valori m-am lamurit. Nichita a fost la un pas de premiul Nobel. In fine, de asta poporul roman nu va evolua in veci, pentru ca isi ignora valorile si se mai bate si cu pumnul in piept: suntem za best. Literatura si publicatul nu se rezuma la bani. Puteti participa la concursuri de manuscrise, chiar anul acesta s-au tinut cateva din cate stiu. Le castigati si veti fi publicati. Nu va costa nimic, doar hartia si expedierea coletului. Sau chiar si in word, prin email, daca le aranjati frumos.Trimiteti manuscrisele la edituri, o editura cu capital mai mare poate face un gest de 50-100 de carti... asta bineinteles daca anumiti critici, poeti sau editori, persoane care se pricep la literatura, considera ca merita sa fiti publicati. Simplu. Pot da si exemple dar... va las pe voi sa va straduiti.
alma -
Si eu m-am lamurit cu concursurile. Si Emilian. Si noi zicem ca sa trimiti tu in continuare si iti uram mult succes!
Virgil -
Alma te rog sa te consideri avertizata a doua oara pentru incalcarea regulamentului. Ai mai avut si alte "iesiri in decor" fata de care am inchis ochii. De acum inainte Consiliul Hermeneia, adica moderatoarea si editorii, fata de care am observat ca ai o pronuntata disconsiderare (si nu am de gind sa discut acum asta), vor decide ce masura se va lua in ce te priveste pe Hermeneia.
alma -
Aminteste-mi care si cand a fost prima avertizare! Si cate avertizari am voie? :))
Virgil -
Alma, la aceste doua intrebari raspunsul se afla pe acest site. Dar la urma urmei nici nu are importanta asta, nu? De vreme ce stii foarte bine ce principii si ce scopuri am urmarit atunci cind l-am inceput.
Virgil -
si inca ceva. esti o persoana prea isteata ca sa dai numai raspunsuri in dodii. avem un bobadil. ne trebuie doi? Daca ajungem acolo mai bine deschideti Bobadilopaedia dot com. adica locul in care se spune nimic despre tot.
alma -
Stiu prea bine principiile, nu imi amintesc avertizarile, una dintre ele oare era aceea cu un text slab al lui Maroga, la care ii explicam cum se scrie poezie? Am impresia ca da =)). Poti sa ma avertizezi si sa ma dai si afara, mare pierdere! =))
Virgil -
ok, Alma, dacă asta e atitudinea ta, evident că mi-am așezat așteptările pe un gard prea înalt.
alma -
Las' ca pana termin eu cu Andu colajul, se usuca si or sa cada singure =)).