un băiat cu o broască țestoasă pe raft
ea pe insula de sticlă el imită iarna altui andrei alungit
pictează ulița potrivește lemnul copiază bătrâna dusă oriunde
zăpada aruncată ca o zdreanță pe maidan
toată noaptea sare dintr-o iarnă în alta
pipăie cărămizile dincolo rânduiește carnea
potrivește griul cu albul până ce pielea e gata
o suflecă o trage pe acoperiș înspre ferestrele caselor
mai jos la temelie netezește cutele
o scorojește cu galben și fum

alte camere aduc întorc respirația celor ce l-au aruncat cândva
între ei ca o minge
cu un țăcănit metalic "ea" a potrivit tunul spre cer
a urmat prima salvă izgonindu-l din trup
era un salut un adio nimeni nu știe
"el" l-a prins l-a ținut de o aripă l-a legănat
întrebându-se de e bun ca limbă de ceas
tocmai se stricaseră orele
desigur l-ar fi înghițit de n-ar fi trebuit zi de zi să urce în munți

un băiat cu o broască țestoasă pe raft
ea sub umbra palmierului el mânjit de culori
muzică de plecare în colț