putem discuta despre o dinamică
a cojilor de semințe / așa spune
dan și i-aș smulge zîmbetul scîrbos
de pe față l-aș lăsa în balta
propriei liniști să își repete la
nesfîrșit cele 5 poante slinoase
așa e
calvarul începe vinerea dimineață
sfîrșind lunea la prînz / perioadă
în care mănînc fîșii întregi de buze
răzuiesc cu unghiile sap rînduri
de șanțuri sîngerii în căușul palmelor
e perioada în care în p16 încep să
se arunce politehniștii restanțieri
de la geamuri / anul trecut a fost
un boboc de la energetică
acum doi ani un automatist
eu nu întreb de ce mor oamenii ăștia
poveștile lor mi s-ar încărna în pleoape
motivele lor ar fi motivele mele
suferința lor ar fi vibrația fiecărui
cuvînt al meu / mi-ar fi rușine să
vorbesc urît
calvarul începe vinerea dimineață
sfîrșind lunea la prînz / spuneam /
perioadă în care femeile de servici
nu mătură prin cămin nu strîng
căcații din dușuri nu spală pereții
de flegme
după 3 dimineața e o tăcere bolnăvicioasă în hol
în capete, balconașele străvezii
dau amîndouă în aceeași stradă
/ mereu am spus / căminul ăsta e
ca o gaură de vierme sub tălpi
cojile de semințe scot urlete
înfundate pe lîngă pereți între uși
mozaicul împuțit parcă prinde viață
și mușcă
scriu pînă dimineața / mă opresc
doar să ascult semințele sub picioarele
buimace ale vecinilor cînd merg să se
pișe / scriu cu furie pînă începe
să miroasă a pix
cea mai bună poezie a mea / cea care
urma să revoluționeze literatura și
lumea / a devenit un cornet în care dan
și-a scuipat cojile în sîmbăta în care
am plecat la buzău să îmi anunț succesul
eu nu mi-am răsturnat lumea cum am
promis pentru că am fost prea mîndru
să scormonesc în gunoi
mă gîndesc că
cel mai bine e cînd vine cineva
să te vadă afli lucruri noi și te
bucuri de bucuriile lor te
mîndrești cu ei sunt îngrijiți
și fumează țigări scumpe vecinii
se uită cu invidie și amestecă
în ciorbă / mereu cînd vine cineva
la mine miroase a ciorbă pe hol
nenorociții ăștia gătesc numai
căcaturi puturoase / de fapt
cel mai bine e cînd vine elena
îmi aduce cîte ceva bun
algocalmin țigări mă sărută îmi
pune întrebări ultima dată mi-a adus
scrisori din arcadia, cartea lui
soviany / 9 lei la diverta / mi-a spus
îmi dai banii cînd poți
îmi spun
în berceni / în noaptea asta
chiar acum petre se masturbează
sub o pătură a spitalului 9
//
Comentarii
Virgil -
am o intrebare Sorin: de ce incalci regulamentul siteului? Sau poate nici nu l-ai citit... Te rog sa clarifici problema asta in urmatoarele doua ore, ca sa nu fiu eu nevoit sa o clarific.
Sorin DespoT -
Va rog sa faceti tot posibilul ca in primele doua luni sa nu postati pe Hermeneia.com decit texte pe care nu le mai postati in alta parte. Nu ma deranjeaza daca veti alege sa postati foarte putin aici din aceasta cauza, dar nu cred ca are rost si nu foloseste la nimic sa duplic ceea ce face altcineva. Cel putin o perioada. Stiu ca va cer un efort mai deosebit sau poate o alegere mai neobisnuita dar as dori lucrul acesta de la voi pentru primele doua luni. Dupa aceea puteti opta sa procedati cum doriti, dar in primele doua luni am nevoie de acest element de clarificare. Evident textele sint ale voastre si dupa aceea le puteti publica oriunde. ... (fragment din mailul pe care l-am primit de la "office.hermeneia") raspunsul meu e simplu, virgil: au trecut cele două luni. sunt însă pregătit să scot textul, dacă asta vrei! oricum am luat decizia de a pune pe hermeneia doar texte inedite. acest text face excepție, acum, datorită dubiilor pe care le am în privința lui. am nevoie de feed-back și mă gîndeam că aici primesc unul ceva mai serios. atîta tot! Sorin DespoT
Sorin DespoT -
nu se înțelege prea bine: --- să nu mai fi fost publicat pe un alt website de literatură sau în volum timp de două luni înainte de publicarea lui pe Hermeneia. (fac excepție site-urile personale).--- ce înseamnă asta de fapt? eu din e-mail am înțeles să nu public decît texte inedite în primele 2 luni ale "existenței" mele pe site. da! vrei să îl scot, virgil? mă gîndeam că prin feed-back, hermeneia nu va face "ceea ce face altcineva". am nevoie de "altceva la acest text".
Virgil -
Sorin, scuze pentru confuzie. Initial (si eu nu urmaresc la ce stadiu al evolutiei siteului s-a inscris cineva) am avut aceasta idee, de acolo si prima varianta a e-mailului. Pe parcurs am ajuns la concluzia ca vreau/vrem sa implementam "regula celor doua luni" in varianta relativa nu in cea absoluta (daca intelegi ce vreau sa spun). Daca motivul este o neintelegere generata de mine atunci nu este nici o problema, am acordat si in alte situatii dispense. Esential este daca am inteles cu toti regula si o aplicam. In contextul acestei reguli, de exemplu, eu pot, if I choose to do so, sa postez texte pe care le-am postat pe siteul pe care am postat pina in decembrie, anul trecut. Sint trei luni de atunci. Nu inteleg ce vrei sa spui prin "mă gîndeam că prin feed-back, hermeneia nu va face "ceea ce face altcineva"". Eu personal nu am nimic cu nimeni aici pe hermeneia, nu am nici prieteni si nici dusmani si nici favoritisme sau antipatii. Am citeva principii - pe unele inca le mai pritocesc - si pot fi gasite in regulament.
Sorin DespoT -
ok. atunci îl mai las? :) ce îmi place e că se realizează comunicarea, virgil. e foarte important. sunt chiar încîntat acum. sd
alma -
Despre tagurile folosite aici. Aș fi lăsat doar "p16" și "nu" bold, pentru că sublinierile înclinate încetinesc citirea poemului. Per total, poemul este destul de bun, sunt mici amănunte de exprimare poetică, precum "căușul palmelor" care mai trebuie lucrate. Ideea e de actualitate și prinde la public. Probabil că Sorin se referă la feedback din partea anumitor persoane care publică pe Hermeneia, motiv pentru care am intervenit. :) Sper ca părerea mea să îți fie de folos.
Virgil -
dragul meu, dupa cum scopul regulii nu e sa descurajeze creativitatea tot asa scopul meu nu este sa antagonizez pe nimeni. ca sa fiu cinic as putea spune ca imi fac suficient de multi dusmani fara sa fac nimic incit nu cred ca mai e nevoie sa mai blochez si eu comunicarea cu cineva pentru a-mi face un inamic in plus. .. ei, uite ca m-ai facut sa rostesc si expresii profunde... ;)
Sorin DespoT -
da, alma. la asta mă refeream cînd am spus "feedback". am umblat la taguri, alina. nu înțeleg exact obiecția ta referitoare la "căușul palmelor". în contextul acela nu îmi pare că ar fi vreun clișeu. poate voiai să fie "căușurile palmelor". pot, de asemenea, să las numai "în palme". crezi că ar fi mai bine? virgil, nici nu intră în discuție "dușmănia". am semnat un contract social atunci cînd am intrat pe hermeneia; un contract pe care intenționez să îl "onorez". :)) sd