Am întâlnit și mame care nu se sperie de diavoli.
Mai ales noaptea când întunericul se strâmbă
Și umbrele se joacă ironic în ochi din coadă.
Când luna se ascunde în nori și vântul șuieră
Scârțâind pe sub ușa casei și prin pod la căpriori.

Am întâlnit și pomi care nu mor la fiecare fulger.
Mai ales toamna când plouă mărunt și fără sfârșit
Și ca niște mantii de călugări frunzele se ridică
Când potecile verii se împerechează și se ascund
Galbene, roșii sub tulpini putrezite în apusul serii.

Am întâlnit și case care nu mai vor să trăiască.
Mai ales când au plecat la nucii lor din cimitir
Oamenii ca niște lumânări stingându-se încet
Când se depărtau de pridvorul unde luna răsărea
Încă galbenă, mare și grea cât o turtă peste uluci.

Am întâlnit multe zile care plecau din viața mea.
Mai ales din cele nefericite. Îmbrăcate prost, triste
Își luaseră cu ele tot ce aduseseră, chiar și nopțile.
Când le priveam plecând să plâng, să râd nu știam.
Fiecare era fie mamă, fie casă, fie pom… un cuvânt.