Personajul principal este servit cu şampanie. Un domn de vreo şaizeci de ani, probabil foarte bogat, nu-şi refuză mica plăcere a dimineţilor de pe strada Pacific, la numărul şase, în barul anonim cu vedere la un trotuar măsurat de ragazzele pe care noi nu le vedem, și n-avem decât să-l credem pe barmanul proprietar când înjură pe italieneşte departamentul de moravuri uşoare. Dar domnul e o prezenţă deosebit de agreabilă!
Înainte de Mary, intră parfumul ei. Parfumul, singur, n-ar spune nimic, dacă n-ar fi al ei. Şi invers, poate. Are vreo cinzeci de ani, o rochie lungă din satin de culoarea ciocolatei şi flori necunoscute la pălărie, iar noi deja ne închipuim că e prima iubire a domnului agreabil.
Radioul anunță miezul zilei. Ușa se deschide încet, pașii precauți ai clovnului scârțâie pe podea până la masa din mijloc. Clovnul e o bătrână cu papion şi pantaloni în dungi cu bretele. Mai întâi șterge scaunul, scutură batista de mătase roșie ca focul, o împăturește atent înainte de a o așeza la locul ei, în buzunar. După aceea, podeaua scârțâie iarăși, până la tejghea și înapoi, o sticlă mică, verde, un pahar în mâna cealaltă.
Cei doi s-au ridicat de la masă. Valsează lent, fără a se opri, timp în care noi ne întoarcem în amintirile lor.
Îl cheamă Raoul (dar deja e prea târziu s-o spunem), iar amica lui, Mary, cu pletele castanii ciufulite în vântul dimineții, zâmbetul larg și ochelari rotunzi pe nasul mic și cârn, pare de paisprezece ani, deși trebuie să aibă peste douăzeci. Imaginându-și, bătrâna clovn surâde. E, totuși, prea rece ca micul dejun să fie servit afară, dar maman nici n-a vrut s-audă, așa că fața de masă a fost întinsă, tacâmurile așezate la locul lor, iar brioșele, șunca, ouăle și cafeaua servite în curtea din față. Raoul îi pune pe umeri haina lui călduroasă, dar ea se ferește scurt, aleargă în camera ei, smulgând o exclamație de uimire, abia oprită pe buzele lui maman, sub privirea încruntată a lui papa. Bătrâna clovn șterge cu minuțiozitate paharul. Pe urmă-și scutură batista din care apare, nedumerit, un șoricel alb. Raoul împăturește, la rându-i, șervetul, se ridică de la masă pe urmele fetei, o găsește plângând, ghemuită în patul ei miniatural. Se așează alături, îi dezlipește de pe obraji șuvițele ude, îi mângâie părul. Bătrâna clovn împrăștie un roi de fluturi, scuturând batista ca focul. Cei doi răsfoiesc albumul de fotografii, legat, bineînțeles, în piele brună ori neagră. Mâna bătrână schițează un gest moale, plictisit. Albumul, firește. Era de așteptat. Un câmp pustiu, mai gri decât cerul de deasupra lui, un copil cu rochiţă albă în braţele bonei, roata de la bâlci, neagră, fotografii mai recente, un papagal în trei nuanţe ale cafelei cu lapte, o stâncă cenuşie învăluită în ceaţă, şoricelul mirat dispărut pe negândite în batista ca focul, un câmp gol, mai întunecat decât partea de sus. Albumul alunecă de pe genunchi, papagalul și roata de la bâlci plutesc în aer, șoricelul traversează camera în fugă, bona strânge copilul la piept, rochița albă luminează în întuneric. Domnișoara zace inertă, jumătate pe jos, cu capul sprijinit de covorul întins pe pat. Căsătoria va fi fost anunțată peste o lună. Și apoi, într-o seară oarecare, în brațele lui Raoul, va fi respirat mirosul cărții din mâna lui, cu gândul la iubitul imaginar ce va fi luat trupul vreunui necunoscut ieșit la plimbare în parc, ori al tânărului cu ziarele de dimineață, ori al amicului remarcabil de inteligent al lui papa. Raoul și Mary vor fi fost gemeni. Valsează lent, recunoscându-se în tăcere.
Mary cere o favoare: domnul să nu-şi ia la revedere când ea va pleca, și asta urmează să se întâmple.