femeia aceea avea gîtul puțin gros
atîta doar cît să creeze senzația
unei inteligențe masculine
și autentice
se oprea întotdeauna la aceeași masă
cobora din aceeași mașină
nu purta tocuri și nu zîmbea
decît în momentele regretabile ale vulnerabilității
într-o zi și-a dat seama că ar fi trebuit să plece
ar fi trebuit să se rătăcească undeva pe o insulă
pînă cînd i s-ar fi rupt toate hainele
iar carnea i-ar fi devenit de felină
da ar fi trebuit să se arunce afară din ea
așa cum te-ai arunca de pe balustrada unui transatlantic
în ziua armistițiului
în liniștea focurilor de artificii și a fanfarei
pînă în pîntecul albastru al mării
din care te-ai putea naște
aproape din nou