vladimir -
ploaia îi șfichiuie trupul
ca un șarpe muribund el umblă
cu pași nesiguri repetă aceeași litanie
până când iubirile îi par misterioase
semne crestate de ocnași pe ziduri
îi place să creadă că pereții
nu-l mai pot apăra de oameni
iar atunci când adoarme umbra
îi evadează dincolo de gratii
și ia forma unui bărbat fericit
puțin mai bătrân decât ieri
se roagă pentru toate femeile
care i-au dăruit prunci își privește
apoi cicatricile cu limba
le netezește până la sare
Poezie:
Comentarii
alma -
Este bine realizată imaginea din finalul poemului, netezirea cicatricilor "până la sare", dar nu știu cât e de potrivită fotografia cu un text care îmi pare mai degrabă "resemnat".
Linea -
ca si cum s-ar cufunda in vartejul ei in acelasi timp planand pe deasupra lucrurilor, lumea ii apare un tumult al vietii in care el sta suspendat intre obiecte si intamplari.. sincer incantata de lectura si sa ierti daca las si eu aici ssemn in prelungirea gandului. Linea
francisc -
nu cred ca mi-a placut cum adoarme umbra, plus ca un barbat, pe deasupra si poet, trebuie sa aiba pasul sigur, de sisif. ma mai gandesc. poate-ti arat cum si de ce :)
Sapphire -
Eu cred că Vladimir a ascuns aici mai mult decât în alte poezii sensurile. Doar câteva indicii firave, și o lectură în care se depășesc cu eleganță capcanele puse de autor ne pot ajuta... Versurile "ca un șarpe muribund el umblă cu pași nesiguri repetă aceeași litanie" sunt, cred, cele mai expresive, centrul de greutate al poeziei, și nimic din cele ce urmează nu ar sta în picioare fără. Este forța care stă nu în siguranța pasului, ci în aceea a credinței, a ceea ce știi că "merge", până la epuizare, singura cale pe care o știi și pe care nu o abandonezi. Mi-a adus aminte de acel călugăr care, fiind ispitit și pierzându-și credința, a continuat să se roage vreme de ani... Numai umbra este aceea a unui bărbat fericit, care, la rândul ei, continuă litania. Ce-ar fi interesant de știut: în final, cine esențializează rănile, umbra onirică sau omul? Cel care este sau cel care ar dori, ar putea să fie? Dar, desigur, nu aștept un răspuns la această întrebare :-) Pentru o posibilă cheie...
vladimir -
Alina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi șfichiuie trupul ca un șarpe muribund/ el umblă cu pași nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)
Călin Sămărghiţan -
Mai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
Călin Sămărghiţan -
Dana, Linea: Tăietor de sare sclipește marea în privirile lui. e de Dincolo, nu? Pentru că eu n-am mai văzut așa ceva.
Linea -
Marea se afla intre Dumnezeu si noi. Unii o strabat, altii se ineaca.. Taietorul meu de sare sta in maruntaiele pamantului si TREBUIE ca are ochii albastri... Asa vad eu. Si uite, Vladimir m-a surprins in prelungiri de ganduri si mi-a tihnit asta..Am adaugat si eu cat m-am priceput..Calin, iti multumim. Pentru mine, personal, e un confort intelectual sa te citesc. Stiu ca Vladi nu se va supara ca am intervenit aici.
vladimir -
Calin... incantat de analiza pertinenta realizata pe textul meu... ma bucur sa gasesc in tine un om cu viziune larga si destula inteligenta cat sa inteleaga cele de dincolo. Dana... nu ma supara ci chiar apreciez prezenta ta aici.