Sapphire -
fără scenariu
Sub picioarele mele se naște hăul. Sub nisip, pândește pântecele născând al apei.
mă depărtez de iluzia finitului
înapoi se ridică munți din trunchiuri căzute de brad
scrijelesc focuri din pietre
cerul
ridică stâlp
în mijlocul șuvoaielor
și-atunci urli
adunând depărtarea ca pe un ghem
labirint
în nămol până la glezne
începi lumea dintr-o femeie
Mă întorc, în piept mi se zbate uriaș timpul, față în față te cuprind, mă înghiți, regăsirea are gust de prăpastie, apă, iarbă, noroi, te expir o dată cu noaptea numele tău se umple dintr-o dată de vocale ne-am născut serii cu frigul.
Experiment literar:
Comentarii
Oriana -
În câteva zeci de ani, cuvinte precum hău, pântece, nămol, vor fi... arhaice. Prăpastie sau abis, placentă și noroi le vor lua locul. O spun cu durere, nu e un reproș. Nămolul după ploaie a fost pentru mine plastilina copilăriei. Exprimare labirintică, atmosferă onirică, glazură creaționistă, s.a.m.d. Rămân cu un soi de nostalgie post partum după lecturarea textului tău. S-auzim de bine!
Oriana -
Scuze, am văzut după ce am apăsat butonul că am uitat să schimb "zeci de ani" cu "decenii"...
vladimir -
Cred ca miza acestui text o reprezinta imaginea (si nu ma refer desigur la fotografia aceea atat de stranie de parca ar cuprinde in ea un alt pamant, un alt inceput cu toate "ingredientele" fundamentale in stare de staza) care este bazata exclusiv pe focul interior (singurul element care nu este sugerat in poza). In aceasta lume netocmita cuvantul are rol creator, iar fiinta care rosteste face constient/inconstient o serie de gesturi sacramentale menite a adauga lumii suflet. Un text incadrat corect in care cu adevarat componenta scrisa si cea vizuala se armonizeaza creionand o lume aparte.
Sapphire -
Oriana, nici nu l-am perceput ca pe un reproș, și ai dreptate, dacă facem puțin abstracție de experimentul acesta. Dar aici, în context, cred totuși că rămân singurele potrivite. În prima parte este re-crearea lumii, de aceea am simțit involuntar nevoia să folosesc acele cuvinte, și nu altele. Și cred că exprimă atmosfera arhaică, de început de lume. În ultima parte însă, îmi scăpase. Acolo ai observat, cred, ca apăruse prăpastia, acum am modificat, folosindu-ți sugestia, am înlocuit nămol cu noroi. De data aceasta, e lumea de după seara dintâi. O lume cu alt suflu. Îți mulțumesc, păstrează mireasma aceea. "Zeci de ani" era bine... tot aici, lasă deceniile pe altă dată:-) Vladimir, sunt două focuri, două ființe creând o lume nouă, într-adevăr. Am șovăit între colaj poetic și cutia cu nisip, vizuală în nici un caz... mă bucur că îmi sprijini alegerea. Am dorit să pun mai mult accent pe gesturile sacramentale, poate de aceea și iluzia de oniric, pe care o sesiza și Oriana mai sus. Observator atent, cum m-am obișnuit, mulțumesc și ție :-)
Alexis -
Cred că textul este complet numai dacă are drept suport imaginea. Am încercat să îl citesc fără să îi dau prea multă importanță inițial, consider că poezia nu trebuie să depindă de imagini, ci doar de cuvinte. Nu am reușit fiindcă sunt prea mult imagini suprapuse, o simbolistică mult prea bogată. Așa că am încercat să mă adaptez și parcă totul s-a legat. "Seara întâi"... asta mă duce cu gândul la Geneză. Sunt pe aproape?
Sapphire -
Da, cam asta este... o altă geneză. Una personală, dacă vrei să-i spui așa, Alexis. De la poză, sau mai precis de la locul cu pricina, se și trage experimentul. Cu toate acestea, nu am văzut-o, cum spuneam, ca pe o vizuală, pentru că nu poza este motorul, ci ceea ce este dincolo.